ce frumos ninge!

– Ninge atat de frumos!

Julia deschisese fereastra mica a camerei ei si atarna pe jumatate afara, vrand sa simta cu tot dinadinsul fulgii usori cum ii gadila fata pentru o clipa, cum ii patrund topindu-se prin pori, iubind recele, iubind dansul haotic si fara de sfarsit al fluturilor albi. Statuse asa cateva minute, incercand sa prinda cat mai mult din acest miracol, sa fie ea insasi parte din el, dar, desi adora spectacolul, se vazuse nevoita sa intre inapoi la caldura, inchizand cu oarecare urma de regret geamul. Mai ramasese cateva minute tintuita de sticla curata „eu aici, inauntru, iar ei acolo, afara, simtim la fel”. Avea obrajii rosii si se simtea foarte bine, acum ca se racorise. Era ca si cum, dintr-o data, toate grijile disparusera,  parca, fara urma.

Lua din nou cartea de pe masa, incercand sa reinnoade firul povestii, o poveste cu o Iulia care era la fel de indragostita de ninsoare ca si ea. Ar fi vrut sa fie acolo, alaturi de personajul acesta care o fascinase, sa iubeasca si sa sufere alaturi de Iulia cea imaginara, sa danseze ca un fulg de nea, sa zboare sus, foarte sus, si sa nu se mai intoarca niciodata intr-o lume care, i se parea ei, ii vrea raul.

– La ce te gandesti, Julia? o intrebase candva o prietena a ei.

– As vrea sa fug. Departe. Sa uit de tot… raspunsese ea si ramasese cu privirea in gol, cu gandul la alte lucruri, existentiale, pe care i-ar fi placut sa le impartaseasca cu toata lumea, dar pe care le tinea ascunse sub fruntea ei ingusta si alba ca zapada.

– Uneori, Julia, spui niste chestii care ma fac sa ma intreb daca eu chiar te cunosc. Cine esti tu, draga mea Julia, cine esti tu?

Nu stia ce sa raspunda si ramanea visatoare, pierduta intr-o lume a ei, incat Marina nu mai indraznea sa o deranjeze, de teama ca aura de inger a prietenei ei s-ar putea risipi si cine si cum ar mai putea avea grija de Julia atunci?

Julia se gandea, sorbind cu zgomot din cana de ciocolata fierbinte, la cat de frumos ar fi daca s-ar putea plimba prin ninsoare cu iubitul ei secret… el sa o tina de mana si sa ii incalzeasca degetele mici, ea sa pretinda ca ii este frig, el sa o ia in brate, fragila cum e, ea sa se topeasca de drag, el sa o adore pe ea, asa cum e ea, mica, sa-i dea jos esarfa – neaparat rosie – si sa o sarute, iar peste ei, de sus, sa cada fluturii…

– As vrea sa fug… departe…

Acolo unde exista un „el” si o „ea”, unde exista doar un el si doar o ea, si doar dragostea lor. La asta se gandea Julia cand ningea… si la acel „el” care exista, dar care era departe. Acolo unde ar fi vrut sa fie si ea.

1 Comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s