prima data doare

se ia una bucata individ care n-are ce face. se cauta un site pe google. se introduc niste date de la tastatura. si puf! individul are blog. e o chestie la moda sa ai blog, mai ales daca esti un adolescent tanar si nelinistit, care n-are ce face cu timpul liber si prefera sa si-l petreaca in tovarasia prea iubitului calculator, fara de care, in ziua de azi, n-ai mai putea face absolut nimic. nu am in minte o definitie exacta a notiunii de blog. ideea e ca apare unul care are impresia ca nimeni nu-l intelege si se apuca sa se „destainuie” pe net – asa e mai interesant, sa urli si sa stie toata lumea de tine, ca urli si de ce urli – apoi se da mare scriitor, pentru ca, vezi doamne, el are blog, si deci are talent la scris, nu ca altii care au talent la counter strike si sunt dependenti de jocurile pe calculator… alta chestie cu blogurile e ca in blogul tau te poti lauda cat vor muschii tai, mai ales ca dai link-ul catre pagina care-ti poarta semnatura tuturor cunoscutilor si gata, esti celebru. toata lumea stie ce faci tu si ce ti se intampla si ce nelinisti ai si asa mai departe. pe urma, sunt blogurile de stiri. intr-un fel, sunt cele mai interesante. afli chestii, bineinteles exagerate, ingropate sub o mie de clisee. uneori, cand nu dai de formule consacrate si ai impresia ca ai gasit ceva original, incepi sa traiesti sentimentul ala de frustrare ca nu ti-au venit tie ideile astea intai, pentru ca de fapt si tu credeai la fel, dar a fost altul inaintea ta care s-a exprimat. drept urmare, mai adaugi un post la blogul tau, si-ti versi acolo toti nervii, en gross.

de ce mi-am facut si eu blog? habar n-am. cred ca din cauza ca e la moda si exista tendinta asta de a copia, de a face ce face toata lumea. oricum, tot incercand sa faci ceva nou si nemaifacut, nemaiauzit, nemaivazut, te intorci de unde ai plecat, la aceleasi repetitii. incerci sa fii excentric, sa arati ca ai personalitate si ca ai ceva de spus, dar nu esti mai presus decat bloggerii care scriu doar de dragul de a freca tastatura… dupa cateva luni bune de postat nervi si sentimente pe net, ajungi sa iti placa, sa iti intre in sange. iar daca iei o pauza pentru a face ceva, subliniez verbul „a face”, pe care il folosesc in sens literal, ajungi, la un moment dat sa te plictisesti si, inevitabil vrei sa te regasesti. eu am ales blogul. am ales sa obosesc tastatura fara mila. in orice caz, nu e prima data.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s