Arhiva pentruparerea mea

Politehnica: Calculatoare – anul 2, semestrul 1

  • Teoria Sistemelor

O materie care, pe mine cel putin, m-a facut sa-mi aduc aminte de liceu, nu pot spune exact de ce. Atmosfera cursului e un pic apasatoare, iar la ora 8 dimineata nimeni n-avea chef de aceasta apasare. Se facea prezenta, deci sala era plina. Ca sa prinzi loc bun, trebuia sa te scoli foarte devreme. Daca voiai sa dormi linistit, te sculai tarziu si te duceai in ultima banca. Ce am invatat? Ca EC101 e o sala mult prea mica si infecta pentru un curs cu prezenta. Ca femeia de serviciu stie sa fie si rebela. Ca nici chiar eu nu vreau sa stau mereu in prima banca mereu. Ca trebuie sa imi schimb iar ochelarii…

TS-ul e primul curs, zic eu, care te face sa iti dai seama ca in facultatea asta obiectele de studiu chiar au legatura unele cu altele. Aici veti folosi cunostinte de la Mate3 – transformata Laplace, transformata Z. Veti intelege unele notiuni de la EEA, veti afla ce se masoara in decibeli pe decada si nu va veti mai mira cand Cupcea va face grafice aparent fara nicio legatura cu lumea inconjuratoare. Ceva mai tarziu la Achizitii de Date si Electronica Digitala va veti aminti inca – poate – de unele notiuni “de cultura generala” cu care ati avut de-a face la aceasta materie.

Proful – Sever Serban – dicteaza repede si mult. Si vorbeste ca si cum ar citi dintr-o carte. A si scris o carte, pe care daca doriti, v-o puteti procura de la dumnealui. El insusi a spus ca la achizitonarea unei carti, 1 punct (din 10) este garantat adunat la nota studentului care  e dispus sa de 38 de lei pe o carte de “Sisteme de reglare automata”. Seminarul se face tot cu proful. Ce mi-a placut? O dovada extraordinara de organizare – stiai sigur ce subiecte pica la examen – pentru ca s-au facut la seminar – nimic din afara ariei deja acoperite la seminar. S-a pus foarte mare accent pe teorie.

Materie structurata in 2 parti: la partial se testeaza prima parte, la final cea de-a doua. Schema: 2 subiecte de teorie (se iau foile dupa 50 de minute, o ora) + 2 probleme – inca 50 de min. Trebuie sa faci 50% din subiectul de teorie si 50% din probleme.

Prezenta la curs e mai importanta decat esti lasat sa crezi. Face diferenta dintre un student picat si unul trecut.

Evaluare: Seminar+Prezenta la curs 10 puncte + 2 teme 2*10 puncte + partial  30 de puncte + examen final 40 de puncte.

Foarte multi picati din cauza teoriei. Refacerea partialului posibila la examen.

Atentie! Proful fumeaza la examen!

  • Elemente de Electronica Analogica

Prima intalnire cu groaza. Nicolae Cupcea stie cu siguranta sa se faca… respectat. Desigur, mult mai respectat s-a facut la ED ;) ) (urmeaza sa povestesc ce s-a intamplat). O materie imposibila pentru marea majoritate a studentilor. Curs tinut cu 2 serii in EC105, amfiteatru la inceput neincapator (pana la al 2-3-lea curs), ulterior mult prea mare. Norocul celor prezenti la curs, deoarece, stand mai aproape de tabla, puteau sa tina pasul cu viteza de scriere/vorbire a domnului profesor. Se scrie repede. Se holbeaza lent. Studentii se holbeaza lent la infinitele formule si la derivatele “simpliste” care ocupa o tabla intreaga. La schemele deosebit de incurcate. Un pic de admiratie pentru un om care are atat de multe scheme in cap… pentru ca noi studentii ne-am straduit foarte tare sa le retinem pentru examen…

Pentru ca eram 2 serii la acest curs, la inceput proful era foarte iritat din cauza galagiei. Cand a trebuit sa predam prima tema, s-a enervat si a plecat de la curs, lasandu-i pe cei dorinici sa invete electronica cu buza umflata.

Problema principala: ca sa treci examenul trebuie sa iei la cel putin 3 dintre cele 5 subiecte nota 5. Cu alte cuvinte, daca obtii 10 10 4 4 4, pici. Au existat cazuri in care s-a picat sadic cu nota 8,20. Un student norocos cu 6 5 4 0 0 la examen si a carui medie totala este peste 5  trece. Structura: 2 aplicatii ( 1 PSF – il face aproape toata lumea, si o problema cu AO), 3 teorii.

Seminarul se face cu domnul Adrian Surpateanu. Si atat. Personal, nu am fost impresionata de dumnealui. Daca veti ajunge la facultatea asta, veti intelege de ce. Pentru ca am terminat cu electronica definitiv, pot sa spun ca… mi-a displacut total acest profesor. Din punct de vedere al cunostintelor de electronica, nu am nimic cu dumnealui. Dar nu ne invata nimic la seminarii. Pur si simplu pune o schema pe tabla, apoi in “30 de secunde” ne-o rezolva si se uita la noi “Ati inteles? :D ” Se poarta ca si cum ar fi de datoria noastra sa invatam singuri sa descifram tainele electronicii… daca nu reusim suntem prosti. Daca reusim, ne arata el ca tot prosti suntem. Aveti grija sa nu-l enervati, s-ar putea sa aveti surprize la examen.

Laboratorul nu se stie cu cine se face… Depinde de grupa. Mihai Coman, cel cu care am facut eu, a fost OK. La laborator, note mari, atmosfera relaxata. La colcviu, crima si pedeapsa. Da o lucrare cu subiecte inclusiv din curs (calcule ale unor formule pe baza schemelor de baza din laborator). Dar pana la urma, baiat bun.

Teme? Cand le copiati de la singurele 2-3 persoane care chiar stiu sa faca tema, aveti grija sa mai modificati paranteze, notatii etc… In rest, am auzit ca au fost date si teme xeroxate. A fost si o tema de simulare in Multisim. Facubila.

Evaluare: seminar 10p + laborator 10p + 3 teme 3*10p + examen final 50p

  • Programare in Limbaj de Asamblare

Despre materia asta nu pot sa zic decat ca daca proful ar fi fost cu 20 de ani mai tanar, ar fi fost foarte sexi si toate studentele s-ar fi indragostit de el :D

Curs – extrem de plictisitor… din cauza slide-urilor… din cauza ca era de la 8 dimineata vinerea… si din alte cauze… extrem de plictisitor.

Laborator – desfasurat dupa deviza “ai inteles? bine. n-ai inteles? mai gandeste-te” Toata lumea se uita nevinovat la laborantul care parca voia sa ne faca sa intelegem anumite chestii. Cand aproape intelesesem, trecea la altceva. Dar a adus bomboane inainte de Craciun… :)

La partial se da doar teorie. Circula o lista de subiecte. Circula si rezolvarile lor (ca sa nu te mai obosesti sa le cauti prin carte). Circula si zvonul ca se poate copia foarte usor. Dar nu intotdeauna… Cei care fac laboratorul cu proful vor avea surprize. Nu vor fi lasati sa copieze, dar mi se pare absurd sa copiezi cand la cursul dinaintea examenului partial ti se spun cele 5 subiecte pe care le vei primi…

Ce veti invata? Despre istoria procesoarelor, despre structura lor, despre Intel si despre cum se programeaza procesoarele. Si despre cum se programeaza intr-un limbaj foarte apropiat de cel al masinii. Trebuie sa uiti toata sintaxa C, C++ etc. Trebuie sa gandesti in limbaj de asamblare ca sa poti programa in limbaj de asamblare… :) )

Examenul final se desfasoara dupa urmatoarea schema: 2 probleme – 1 ora. Prima problema – jumatate de ora – ti se ia foaia, a doua problema – jumatate de ora – ti se ia foaia. Apoi se poate reface partialul – daca l-ai picat, daca vrei marire, daca nu te-ai prezentat – 5-6 subiecte, o jumatate de ora, aceeasi lista de subiecte.

Evaluare: laborator 20p, partial 30p, examen final 50p.

  • Programare Orientata pe Obiecte

Un curs la care nu m-am dus, dar apoi mi-a parut rau, pentru ca jumatate din aplicatiile de laborator se faceau inainte la curs. N-am invatat Java decat inainte de examenul final. In cateva zile am inteles toate chestiile care un semestru intreg mi s-au parut a fi un mister. Nu cred ca are sens sa spun prea multe despre aceasta materie – “se studiaza Java” ar fi de ajuns. De ce? Pentru ca Florin Moraru a iesit la pensie. Deci studentii din seria CA nu se vor confrunta cu aceleasi probleme si dileme ca si noi. Din toata afacerea asta s-ar putea scoate un curs extrem de interesant… studentii vor sa invete Java. Important e sa vrea si profii sa ii invete pe studenti.

  • Analiza Algoritmilor

Am doar 3 cuvinte de spus aici: FELICITARI, CRISTIAN GIUMALE!!

Este primul curs in 2 ani de zile de care sunt cu adevarat multumita.

Cursul de 3 ore s-a desfasurat vinerea, de la 11 la 14. Cu toate astea, cred ca nu am lipsit decat de 2 ori. Calitatea cursului: nota 10 ar fi putin. Expunere clara. Daca n-ai inteles, se reia explicatia. Dar in principiu intelegi din prima. Curs interactiv. Glume presarate pe ici pe colo cand proful  vedea ca… frumoasele dupa amieze de vineri ne fac cu ochiul.

La analiza algoritmilor inveti despre algoritmi si despre… analiza lor. Ce feluri de algoritmi exista, cat de complecsi sunt ei. Cum sunt problemele. Cum demonstrezi ca un algoritm e corect? Cum specifici formal un algoritm. Aparent, plictisitor. In realitate, daca esti student la Giumale, nu ajungi decat sa-ti doresti sa faci toate cursurile cu el. Eu asta imi doresc… :D

Laboratorul e un fel de seminar mai mult… Dintre asisteni, Traian Rdebedea e cel care face treaba cea mai buna. Intr-adevar, da lucrari si teme oarecum dificile, dar la examen iti vei da seama ca de fapt ce a facut el a fost mai mult decat util. Explicatiile lui nu se ridica la nivelul celor ale profului, dar cu siguranta ca lamuresc multe chestii si te ajuta enorm.

Evaluare:  40 de puncte examen final + 60 de puncte laborator (10 puncte activitate, 20 de puncte – 2 teste, 30 de puncte – 3 teme)

Mult succes!

poli kind of stuff

ai fost candva student. sau esti student. pentru mine, e totuna. din cate am auzit, viata de student e aceeasi, fie ca se intampla in anii ‘70, fie ca e deja fictiune de secol 21. diferente intre generatii insesizabile din punctul de vedere strict educational. sa lasam la o parte evolutiile pe planul vestimentatiei. si al tendintelor de turma. erau si atunci, sunt si acum, dar sub alt aspect. in orice caz, simpla lor existenta e suficienta. sub o forma sau alta, fitzele sunt fizte. dar nu vreau sa vorbesc despre fitze. sau despre factorii externi vietii de student. ci numai si numai despre existenta din cei 6 pereti ai amfiteatrului/salii de curs/seminar. sau, prin extensie, de campusul studentesc. si nu vreau sa ma refer la orice campus, ci la minunata Regie. la minunata facultate politehnica. unde vin in fiecare an mii de elevi, se transforma in studenti, termina sau abandoneaza, iar la final miile de studenti se transforma in suuuuuuute de ingineri.

scenariu tipic al unui curs de profil (gen eea, plas, elth etc.)

primul curs : o maaaaaaaaare de oameni. de studenti, pardon. 2 serii in general, asta face cam 300 de oameni, daca nu mai mult. de suflete. dornice sa invete. sa auda. sa cuprinda tot domeniul dintr-o suflare. recomandare pentru prof – in primul curs ar trebui sa fie inglobata toata materia. si sa se tina cont si de prezenta. ca sa … auda toti totul. dupa primele 10 minute, studentii sunt inca in transa. e ceva nou pentru ei. li se pare interesant. dupa 3 cursuri n-o sa li se mai para la fel de interesant. dupa prima ora, urmeaza pauza. dupa pauza, a doua ora. in cea de-a doua ora, parca ar fi tot pauza. LINISTE, VA ROG! urla un pichinez de la tabla. aaa, e proful. dadada, hai sa ne prefacem ca il bagam in seama. la a treia ora…

al doilea curs. al treilea. al patrulea : deja s-a injumatatit numaurl de persoane prezente in amfiteatru. lumea prefera sa studieze in particular. slide-urile sunt pe net, proful si-a exprimat in mod deliberat dorinta de a fi lasat sa scrie zeci de table in liniste. studentii au fost de partea lui.

al cincilea, saselea, zecelea curs… unsprezecelea… vacanta de iarna / mai e mult pana mergem la mare?

al doisprezecelea curs : a zis ceva de examen?

al treisprezecelea curs : a dat o lista cu probleme!

al paisprezecelea curs : trei dintre cei 10 studenti prezenti au primit punctaj pentru prezenta la curs. de ce? pentru ca au gresit sala…

ne vedem la examen :)

despre concluzii

CONCLÚZIE, concluzii, s.f. 1. Încheiere a unui şir de judecăţi; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăţi date şi al cărei adevăr depinde de adevărul judecăţilor date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei opere, care cuprinde rezultatele finale. ♢ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanţi în cadrul unei dezbateri şi a arăta consecinţele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstraţiei. 4. (Jur.; la pl.) Expunerile părţilor şi ale procurorului într-un proces. ♢ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziúne s.f.] – Din fr. conclusion, lat conclusio, -onis.

 

Sa pui punct si sa tragi o concluzie vis-a-vis de tot ceea ce exista inainte de acel minuscul punct e, cu siguranta, una dintre cele mai grele misiuni ale omului. Sa inchei o perioada a vietii tale si sa incerci sa faci un bilant, sa-ti dai seama cum ai iesit din acea lupta cu timpul si cu tine, cat de sifonat ti-e sufletul si cat de clara mintea, sau invers – sa fie oare chiar asa usor? Sa-ti spui : “Asta a fost, asa s-a intamplat, sunt martor eu!” Sa incerci sa analizezi fiecare schimbare pe care o resimti in tine, si pe care ti-e atat de greu sa o exprimi…

Sau, lasandu-te pe tine ca individ la o parte, pentru ca esti om, si, implicit, esti o mare, un abis, nu te poti cuprinde cu propria-ti judecata, in propriile standarde si cuvinte – “Cunoaste-te pe tine insuti!” . Sa zicem ca ai citit o carte. Si ti-a placut. Si vrei sa o recomanzi. Sau, pur si simplu cineva te intreaba “ce carti ai mai citit?” Si tu ii spui. Si esti intrebat iar “ce concluzii ai tras tu in urma acestei lecturi?” si-ti dai seama ca nu te-ai gandit prea mult la asta, pur si simplu, tie ti-a placut naratiunea, te-ai regasit in personajul principal, ai fost una cu el, ca si cum tu erai eroul. Si acum ti se cere sa-ti spui parerea. Argumentata. Cateva cuvinte care sa-l faca pe cel cu care vorbesti sa ia acea carte, s-o citeasca si la randul sau, sa o recomande mai departe.

Ai fost la o prezentare, la un curs. Ce concluzii ai tras tu despre acel curs, despre acea prezentare?

In fond, ce e concluzia? Lasand la o parte definitia data de DEX si orice alte norme de definire a cuvintelor, eu cred ca o concluzie e un fel de reuniune dintre mine si ceea ce vad. Un pic diferita fata de opinie. Tu, spectator al lumii, observi. Sa zicem ca obiectiv. Si-ti spui “asta vad, asta inteleg”. Concluziile sunt, intr-un anume punct, viziunea noastra asupra unor fapte incheiate. Viziune care e, in majoritatea cazurilor, subiectiva. Si foarte greu de formulat.

google me

Am citit de ceva vreme despre noul browser lansat de echipa Google. Probabil ati auzit de Google Chroma. In respectivul articol peste care am avut placerea sa trec in urma cu cateva saptamani, acest produs era laudat, subliniindu-se totusi si cateva defecte. Am descarcat Google Chroma si astazi am ocazia sa va prezint avantajele si dezavantajele sale.

Personal, mi se pare un browser curat. Fara tot felul de chichitze impopotonate prin care sa se atraga atentia “eu eu eu, cel mai tare eu sunt”. Interfata simpla, care nu-ti oboseste ochiul. Si nici mintea (daca ai asa ceva). O fereastra blank cu o bara de titlu putin diferita fata de cele cu care ne-am obisnuit. Se pare ca incearca sa iasa din anonimatul barelor de titlu. Sincer, imi place sa vad ceva nou.

In ceea ce priveste viteza de incarcare a paginilor, am testat in paralel Google Chroma si Mozilla 3.0. Testul meu s-a bazat pe cautari Google. Am observat ca la unele cuvinte cheie, Mozilla bate Chroma, insa nu e neaparat cea mai buna metoda de a descoperi care browser e mai rapid.

Un plus al lui Chroma e faptul ca acolo unde Mozilla nu ma lasa sa accesez o pagina al carei certificat nu era valid (aparea o eroare gen “conexiune esuata”), noul browser imi afisa un mesaj politicos prin care ma invita fie sa accez oricum pagina respectiva, indiferent de consecinte, fie sa opresc accesul. Si, daca eram si mai curioasa, puteam oricand sa fac un clic pe butonul care spune atat de multe “Ajuta-ma sa inteleg”. Bineinteles ca odata ce fusesem de acord ca acea pagina nu reprezinta un pericol pentru mine si calculatorul meu, Chroma nu ma tot intreba obsesiv (ca Internet Explorer) de fiecare data cand accesam site-ul respectiv daca sunt absolut sigura de efectele nocive pe care le-ar putea avea informatiile de pe acel site asupra sistemului meu.

Un minus al lui Chroma – spuneau cei din ziarul pe care l-am citit eu – ar fi ca are interfata in romana. Doar in romana. Si cu toate astea, eu am reusit sa-l fac pe browserul meu sa imi vorbeasca si in engleza. Un minus real pe care l-am observat a fost faptul ca daca fac click pe un link catre un fisier (spre exemplu o melodie sau filmulet, sau document) nu mi se afiseaza o fereastra de dialog gen “Save / Open / Cancel” ci toate aceste fisiere sunt descarcate automat undeva in calculatorul meu. Nu e tocmai placut…

Nu am testat inca daca Google Chroma suporta si alte culori decat albastru. Dar cu siguranta mai am multe de explorat. Drept pentru care le multumesc celor de la Google pentru produsul lor care inca nu m-a facut sa imi smulg parul din cap de nervi.

Inutil sa spun ca astazi Chroma este browser-ul meu default. Incercati-l si voi!

Toate-s pe interes!

Am aflat azi. Stiam dintotdeauna, dar aveam speranta. Credeam ca mai exista valoare si prietenie sincera. Ca nu dai un deget si ti se ia mana cu totul. Ca nu mergi pe strada, esti calcat de o masina si toata lumea se uita la tine ca la un exponat de la gradina zoologica si, intr-un final, dupa ce toata mirarea a trecut, un necunoscut urla in gura mare “Chemati salvarea, ca n-a murit!” El e salvatorul, ca doar el a avut ideea geniala sa roage pe cineva sa sune la 112. Intamplator, telefonul lui tocmai se descarcase, sau mai avea suficienta baterie cat sa isi sune femeia, sau nu avea deloc telefonul la el, pentru ca statea in apropiere si iesise sa cumpere o bere, pentru care nu ii trebuia telefon. Inca speram ca anticul “Multumesc” nu s-a prabusit. Ca “Te rog” n-a murit. N-a murit cu adevarat, ce-i drept, dar in spatele unui “te rog” se ascunde un “frumos” lingusitor si egoist. Inca speram si inca sper ca lumea e sau poate fi buna. Ca barfa e o poveste pentru babe. Ca fetele de 10-12 ani nu au pretentii de telefoane mobile si habar n-au ce-i ala sexul. Ca sunt inca pure. Ca nu vor toale de 20 de milioane pe luna si accesorii de ultima moda. Ca donatiile marilor staruri nu sunt profitul cu care oricum nu mai au ce face, pentru ca au prea multi bani. Ca democratia exista in stare pura. Ca lumea este buna, in adancul ei si ca acest adanc nu e chiar asa de greu de gasit. Ca nu te duci bolnav la doctor si te intorci si mai bolnav acasa. Ca un secret pe care il ai cu cea mai buna prietena a ta nu e a doua zi stire publica. Sper ca inca mai exista notiunea de “cel/cea mai bun/a prietena/a”. Ca lumea isi va reveni din starea asta de degradare spirituala. Ca o bomba atomica nu e aruncata deasupra unei metropole doar pentru ca un om nu-l suporta pe celalalt. Ca nu exista dictatori. Ca oamenii sunt, in esenta lor, buni. Ca lumea nu s-a sfarsit cu adevarat. Inca sper toate astea. Ce ma costa?

Mon meilleur ami

 

Am considerat intotdeauna ca filmele frantuzesti sunt extraordinare. Ca orice subiect s-ar aborda, oricat de banal sau de plictisitor, intr-un film frantuzesc acesta ar parea amuzant si atragator. “Mon meilleur ami” nu este o exceptie de la aceasta regula a mea. Asa cum titlul sugereaza, subiectul acestui film regizat de Patrice Leconte este prietenia. Mai exact, existenta unui cel mai bun prieten. Regizorul insusi descrie cel mai bine actiunea filmului:

Miza scenariului : povestea unui tip cãruia toatã lumea îi spune cã nu are prieteni, care exclamã cu violentã si care, pentru a dovedi contrariul, se angajeazã într-un pariu absurd si abstract, arãtând celorlalti acest prieten pe care nu îl are ! Mi s-a pãrut original sã lansezi un pariu pe o bazã pe care nu se pariazã de obicei. Pe de altã parte acest lucru mi-a permis sã vorbesc despre prietenie si despre lipsa prieteniei. În ochii mei, este ca si cum s-ar prezenta o poveste de iubire. Trebuie schimbate doar prenumele ! Dar acest proiect mi-a atras imediat atentia, asta pentru cã am simtit cã subiectul crea rezonante intime pentru mine. Nu este un film autobiografic dar dacã sunt întrebat cine este cel mai bun prieten al meu, as fi destul de jenat pentru a rãspunde.

Cred ca aceste cuvinte sunt suficiente pentru a va face sa urmariti filmul – un amestec intre drama si comedie, parand atat de real, cu atat mai mult cu cat, pentru a sublinia tema principala, regizorul se foloseste, la un moment dat, de existenta unei emisiuni de cultura generala, si anume de “Cum sa devii milionar” (varianta romaneasca e “Vrei sa fii miliardar”). In aceasta emisiune, concurentul are posibilitatea ca, atunci cand nu cunoaste raspunsul corect al unei intrebari, sa sune un prieten. Acest fapt l-a izbit pe Patrice Leconte si a stiut ca trebuie sa se foloseasca de un astfel de pretext in contextul filmului. Se poate spune, deci, ca “Mon meilleur ami” a fost scris in timp ce era regizat si filmat, ceea ce ii confera nu doar statut de experiment, ci, totodata, de capodopera a lui Leconte.

Eu nu adaug mai mult, va invit doar sa urmariti acest film. Chestiunea prieteniei si a lipsei de prieteni a omului contemporan este des intalnita in societatea noastra. Merita sa meditezi, macar putin, asupra acestei probleme. Incepe simplu, intrebandu-te: ”Cine e cel mai bun prieten al meu?”

 

Parintii…

… sunt ai tai n-ai ce sa faci. Trebuie sa-i educi. Sa ai grija de ei. Sunt niste copii mai mari. Parintii nu ti-i alegi, nici ei nu te aleg pe tine. Un papusar mai mare decat noi a aranjat jocul in asa fel incat tu sa fii copilul lor, iar ei parintii tai. Mama si tata. Niste copii mai mari care au grija de tine, copilul lor. Nu stiu de ce au unii impresia ca adultii, ca parintii ar fi altceva decat imagini ale unor alti copii. De-aia sunt asa nesuferiti uneori. Se iau de tine la orice miscare. Stiu ca nu-ti convine, nimanui nu-i convine, dar nu-i problema, si tu vei ajunge la fel ca parinte, la fel de sacaitor i se va parea copilului tau ca esti. Involuntar. Iti promiti in sinea ta ca atunci cand vei fi mama sau tata vei fi perfect, ca fiii si fiicele tale te vor adora la nebunie si vor spune tuturor ce parinte extraordinar esti. Dar nu va fi asa. Probabil ca si parintii tai si-au promis la fel cand erau de varsta ta. Erau convinsi ca ei insisi vor fi perfecti, sau ca isi vor imita proprii parinti care au fost, la randul lor, perfecti. Si n-au fost perfecti, ii vezi clar ca n-au fost, pentru ca tu trebuie sa rabzi tot. Sa ceri voie ca sa iesi afara. Daca nu ceri voie, ti se impune o ora la care sa te intorci. Daca nu te intorci, ai incurcat-o. Insa problema care ma sacaie pe mine cel mai tare, mai tare decat tantarii acestei veri, e legata de scoala. Exista unii parinti, nu toti - in mod inexplicabil si printr-o coincidenta fenomenala ei au dezvoltata aceasta latura in exces – care te toaca pur si simplu la cap in ceea ce priveste activitatea ta scolara. Probabil ca stiti despre ce e vorba. Daca iei o nota mica, de ce ai luat nota mica. Daca iei nota mare, “eh, s-a intamplat”. Daca li se pare ca petreci prea mult timp distrandu-te, te cearta si te trimit la invatat. Daca cumva protestezi, risti sa fii si pedepsit(a). Daca chiulesti si ei afla, e vai si-amar de fundul tau. Cunoasteti tipul asta, nu? Ei bine, sfatul meu e sa-i lasati in pace. Sa fiti calmi. Asa sunt ei. Niste copii mai mari, care vor sa se simta puternici, vor sa aiba controlul, atunci cand viata lor de adulti incepe sa devina insuportabila. Asa vei fi si tu. Nu-ti vei varsa nervii si frustrarile asupra copilului tau – se poate si asta – dar cu siguranta vei cauta o cale sa te eliberezi. Sa te simti stapan pe viata ta. Sa te simti sigur.

Ciocolata nu ingrasa

Era odata o ciocolata suparata pe toata lumea, pentru ca o barfeau si spuneau despre ea ca ar ingrasa, ca n-ar fi sanatoasa pentru corpul uman, ca e plina de e-uri, ca una, ca alta. Era foc de suparare si se gandea cu regret la acele zile cand primele ciocolate fusesera inventate. Probabil, isi zicea ea, ar fi fost mai bine daca noi, ciocolatele, ne-am fi abtinut si nu am fi aparut deloc in aceasta lume. Oamenii, se vede clar, nu stiu sa ne aprecieze. Trebuie sa stiti, dragi cititori, ca aceasta ciocolata era o ciocolata filosof si ca toate meditatiile ei ajungeau uneori in puncte atat de intortocheate, incat o lasa balta si cauta alte subiecte pe marginea carora sa merite sa discute cu alte ciocolate din aceeasi regiune. Cum spuneam, ciocolata noastra era atat de suparata, incat devenise de la un timp amaruie, iar copilul caruia ii fusese daruita o abandonase in spatele unui calorifer, intr-un loc intunecos si oarecum racoros, caci, vara fiind, ciocolata ar fi putut sa se topeasca daca acel copil neindemanatic si nepasator ar fi aruncat-o aiurea. Probabil ca va intrebati de ce era asa suparata ciocolata mea. Ei bine, va va povesti chiar ea. Pentru ca, trebuie sa stiti, ciocolata mea e una nonconformista, care ia atitudine, e foarte tupeista si intotdeauna a fost rau privita in cercurile de ciocolata, pentru ca, asemenea marilor scriitori de la noi, aducea cu sine un val nou de idei, de impresii despre ciocolata. Aceste idei, la timpul lor, pareau de negandit, de neconceput, erau privite ca fiind deplasate. Dar ciocolata mea stia ca peste cativa ani, toti vor aborda perspectiva ei. Eu insumi, in calitate de jurnalist fictiv, am adoptat o parte din axiomele pe care ciocolata mea mi le-a prezentat exact cand ma pregateam sa o mananc. Iata ce imi spunea ciocolata mea:

“Oamenii nu stiu sa aprecieze ceea ce au. E ceva cunoscut. Cand s-a inventat ciocolata pentru prima data, toti erau uimiti, erau incantati, adorau gustul ei; treptat au devenit sclavii ciocolatei. Astazi exista magazine speciale unde se fabrica ciocolata, exista chiar muzee dedicate ciocolatei. Exista ciocolata de toate felurile : alba, neagra, colorata, cu diverse arome, de diferite marimi, de orisicate calitati si preturi, pentru oameni saraci, pentru oameni bogati. Toata lumea mananca ciocolata. Fara exceptie. Nu exista persoana de pe Pamant care sa nu fi mancat, cel putin o data in viata lui, o bucatica de ciocolata. Si in toata euforia asta, vine unul si zice: <Ciocolata nu e sanatoasa pentru organism! Ciocolata ingrasa!> Fleacuri! Si culmea, multi il asculta. Desigur multimea toata ii aclama pe acesti depravati care gasesc ca ciocolata e un lux daunator. E pe dracu! (n.a. Imi cer scuze, in numele ciocolatei mele, care se pare ca nu isi tine in frau limbajul.) Va zic eu, ca o ciocolata ce sunt: fratilor, ciocolata e mai mult decat sanatoasa! E afrodisiac. Un barbat daca incearca sa seduca o femeie, trebuie neaparat – asta e lege nescrisa – sa ii duca acesteia ciocolata. Bomboane, tablete. Orice, doar ciocolata sa fie. Asta topeste inima femeii. Alta situatie: ai un examen, esti ultra stresat. Solutia: ciocolata. Da, ai citit bine! Ciocolata calmeaza, stimuleaza centrii nervosi, te ajuta. Te ingrasa? Pai da, daca mananci 7000 de ciocolate. Orice aliment consumat in cantitati industriale ingrasa, nu doar ciocolata. Dati vina pe ciocolata pentru ca e dulce si ofera placere si e specific omului sa dea vina pe chestiile care ii ofera placere pentru esecurile si frustrarile lui. Esti pe strada, in plina vara, te ia ameteala, iti vine rau, ti-a scazut glicemia, esti la pamant, ai nevoie de zahar. De unde iei zahar? De la alimentara. Dar nu poti sa ceri un chil de zahar cand tu vrei doar un pic. Ce cumperi atunci? O ciocolata! Vezi desigur ca ciocolata e buna in multe situatii si te salveaza. Ah, ca sa nu mai vorbim de formidabila arta de a face ciocolata! Un bun bucatar ar trebui sa se priceapa la asa ceva, o buna gospodina la fel. Ciocolata facuta in casa e minunata, intrebati-i pe copii, intrebati-i pe adultii care isi amintesc de copilarie, de casa mamei sau a bunicii, de bucataria unde mirosea a ciocolata. Mama pleaca la cumparaturi sau la servici; isi intreaba fiul in varsta de 5 ani: Ce vrei sa iti cumpar? Ce raspunde copilul? O CIOCOLATAAAA!!! Ce-ar fi lumea fara ciocolata? Un imens haos amar…”

Ciocolatei mele i se face rau daca vorbeste prea mult, asa ca o sa inchei eu mica poveste in locul ei. La cateva zile dupa ce i-am luat acest interviu, ciocolata mea a initiat o reforma in lumea ciocolatei. Proiectul i-a fost aprobat de ciocolata-presedinte, care, ce-i drept, si ea simtea nevoia de o schimbare. Imaginea ciocolatei in lumea oamenilor fusese patata si ciocolatele nu aveau cum sa stea cu mainile in san. Dupa o luna de la acest interviu, ciocolata a preluat controlul asupra fabricilor de ciocolata din intreaga lume. Cei care luasera numele ciocolatei in desert si ii negasera calitatile au fost supradozati cu ciocolata si si-au schimbat complet parerea. De atunci ei ridica numele ciocolatei in slavi, i-au inchinat chiar si imnuri si au construit 5 temple dedicate ciocolatei. In momentul in care acest articol este editat, ciocolata stapaneste lumea. Si lumea e foarte, foarte dulce…