Te rog sa nu ma mai strivesti cu privirea. Sunt si eu o litera schiloada, ca toate literele pe care le-ai mai vazut pe-aici, pe care le sufoci pe rand cu ochii tai. Ai impresia ca noi literele nu simtim apasarea ta? Pai, ce pot sa iti spun? Ai o parere gresita asupra faptelor reale care au loc atunci cand o litera este citita. Sigur ca da. Nu te-ai fi asteptat sa iti spun tocmai eu asta, o litera subtil infiltrata pe retina ta. Probabil acum te gandesti ca sunt o litera foarte tupeista. Ei bine, uite ca sunt. Pentru ca tu nu te-ai obosit niciodata sa ma bagi in seama asa cum meritam. Nu ai incercat nicio secunda sa ma privesti pe mine, asa cum sunt. O litera. O litera cu L mare. De ce cu L mare? Pentru ca, asa cum ai fost invatat(a), numele incep cu majuscule. Stiu, stiu, postmodernismul incearca din rasputeri sa rastoarne aceasta regula. Insa eu, in calitatea mea de reprezentanta a literelor, ma opun din aceleasi rasputeri. M-au scris cu L mic… Niciun pic de respect n-au pentru literele ca mine. Daca inca nu ti-ai revenit din mirare, lasa-ma sa iti spun eu care e treaba. Eu si familia mea (probabil ca te intrebi daca nu cumva ai innebunit… litere cu familii – lasa ca lamurim asta mai tarziu), cum spuneam, eu si familia mea am facut un pariu. Cine gaseste primul pe cineva care sa ne citeasca pe noi si doar pe noi. Ca litere, nu ca parte dintr-un text. Mama mea (da, am si eu o mama… nici la asta nu te-asteptai?) a fost prima care s-a dat batuta. Ea trebuie sa ne hraneasca pe noi, asa a spus. Si oricum ea nu mai crede in prostii din astea. Exact astea au fost cuvintele ei. Mi-a parut rau sa o aud vorbind asa, m-am simtit un pic descumpanita, caci pentru mine parerea mamei e foarte importanta. Insa eu nu am renuntat. Tata, de dragul mamei, s-a lasat si el de pariu. Ca sa nu o faca pe ea sa se simta aiurea, desi ea nu se simtea aiurea si l-a incurajat sa continue cautarea. Dar el a renuntat, a zis “Draga mea, asta e treaba de copii…” Am avut o revelatie auzindu-l. Pe vremea cand era tanar, el insusi se luase la intrecere cu parintii lui. Si castigase. Asta o simt in mine. Nu mi-a povestit-o niciodata. Insa simpla idee m-a facut sa fiu si mai ambitioasa. Visam sa castig. Insa trebuia sa am grija sa nu transform acest vis intr-o obsesie, pentru ca altfel, riscam sa-mi ruinez orice sperante, orice alte sanse de a fi citita. Ramaneam in competite, deci, eu si sora mea geamana. Si ea era la fel de ambitioasa ca si mine. Voia cu orice pret sa fie citita. A cazut insa in capcana pe care eu cu atata grija am evitat-o: a devenit obsedata de acest vis. Zi de zi elabora tactici pentru a castiga. Iesea in calea tuturor cititorilor, singura, pentru a se face vazuta. In fiecare zi, in fiecare clipa era peste tot. Doar-doar o observa-o cineva. Insa, fiind consoana, era ca si invizibila. De fiecare data cand era aproape sa fie citita, oamenii adaugau vocala “e” sau vocala “i” si sora mea cunostea constant dezamagirea… Am incercat sa o ajut pe ea, sa renunt la visul meu, pentru ca era in mine un sentiment de mila fata de ea, de neputinta, pentru ca, in sinea mea, stiam ca ea nu va putea fi niciodata citita singura. Asa cum e ea. Unica. Am incercat sa ii domolesc avantul tineresc, dar n-am reusit. M-a dat la o parte, ca pe o oarecare. A inceput sa devina foarte ingamfata, avea impresia ca e o litera nobila si ca de aceea nimanui nu ii e dat sa o citeasca. Simtea ca e unica si ca e sacra. Si ca oricine ar citi-o va pati ceva ingrozitor si va fi pedepsit pentru ca a incercat sa patrunda litara divina. Incetul cu incetul, aceasta aroganta i s-a stins si a cazut in depresie. Nu am putut face nimic ca sa o mai salvez. Intr-o zi, s-a sinucis. Am gasit-o spanzurata pe-o hartie rupta… De atunci, ea nu se mai gaseste decat in alfabetele vechi. Si e, intr-adevar, o litera rara, fiind greu de citit si de pronuntat. Vreo 7 sunete o alcatuiesc doar pe ea. Si-a dobandit, iata, deci, gloria mult visata. Insa mie mi-e dor de ea. Era sora mea si ne intelegeam bine. Foarte bine, chiar. Inainte de acel pariu stupid. Orgoliul nostru de litere s-a intors impotriva noastra. Mama si tata au fost devastati de moartea surorii mele, incat curand au disparut si ei din alfabet si si-au ocupat locul de cinste printre literele moarte. Am ramas eu, sa duc mai departe numele familiei. Sa calatoresc din loc in loc, din pagina in pagina, din cuvant in cuvant, din poveste in poveste. Am ajuns sa fiu citita, pana la urma. Sa iti spun cum: eram odata cocotata pe firma unui restaurant. Vopsita frumos, cu rosu (rosu e culoarea mea preferata, apropo). Un batran voia sa intre. Ii era sete, era o vara caniculara. Incercand sa urce treptele din fata restaurantului, s-a impiedicat si, privindu-ma speriat, a strigat: “Aaaaaaaaa…” Am fost coplesita de fericire si de un sentiment de melancolie profunda. Castigasem pariul, dar familia mea nu mai era. Eram eu singura. Singurul A din lume…
Arhiva pentruliteratura
Interviu cu rosia perfecta
Eu sunt o rosie narcisista. Ador sa mi se spuna povesti de dragoste, povesti triste ale unor oameni tristi care au avut un destin trist. Sunt o rosie sensibila si lacrimogena. Sunt perfect rotunda si foarte rosie. Imi place culoarea mea si daca as fi un om pe mine m-as manca prima data.
Eu sunt regina rosiilor, rosia vesnica. Pentru salata imparatului pe mine m-au ales. Daca nu m-ar fi furat un copil flamand, probabil ca as fi ajuns sa fiu gatita. Dar copilul era flamand. Aproape ma mancase, cand a fost prins de o sluga a imparatului si batut. Desi era flamand. Dar aproape ma mancase, pentru ca nu observase cat de perfecta eram. Dupa ce si-a infipt coltii in mine si mi-a sfasiat pielea perfecta, aratam ca o rosie intoarsa din razboi. Inca eram perfecta. Dar nu mai eram potrivita pentru imparat. Mofturosii… habar n-au ei ce e aia o rosie perfecta, nu stiu sa aprecieze perfectiunea, pentru ca sunt limitati.
Eu nu am avut niciodata copii. Chiat ma gandeam zilele trecute ce s-ar fi ales de ei. EU, fiind o rosie fotomodel, nu i-as fi putut ingriji.
La varsta de 14 zile am intrat in atentia presei rosiilor. Eram prea perfecta. Nu ma stricam ca celelalte rosii. Nu ma alteram ca toate rosiile de rand. Caldura soarelui imi facea bine, ma facea mai rosie decat toate rosiile din lume.
Oamenii, niste salbatici! In ultimele secunde de viata am reusit sa vad doar cum acel copil flamand care ma furase si care mancase bataie din cauza mea, ceea ce i-a sporit foamea, m-a trantit in noroi si a inceput sa calce pe mine, sa sara cu ambele picioare pe mine. Eram indignata. Ma indignam din ce in ce mai tare, pe masura ce eram macelarita in asa hal. Apoi n-am mai vazut nimic. Cu atat mai bine, caci devenisem o rosie imperfecta si nu mi-ar mai fi placut de mine…
Sunt aici in aceasta geanta…
… da, sunt eu, cartea ta. Si sunt nerabdatoare sa iti aduci aminte de mine, sa ma scoti la lumina, sa imi oferi un aer proapat pe care sa il poata respira si literele mele, ele, care sunt atat de obisnuite cu intunericul gentii tale, acum tipa, urla, se schimonosesc de durerea anonimatului in care le-ai abandonat. Intotdeauna am fost o carte ascultatoare, nu ti-am reprosat ca mi-ai indoit pagina 47 cand ai dat fuga sa raspunzi la telefon. Te suna atunci, parca, prietenul tau, si nu ai ezitat sa ma arunci in pat, noroc ca am aterizat pe o perna, altfel a 23-a fila a mea ar fi avut de suferit. Tie probabil nici prin cap nu iti trece ca paginile mele sufera si sunt sensibile, habar nu ai ca eu vad tot, ca eu simt tot, ca pe mine ma dor gesturile tale de nepasare. Iti spui probabil ca sunt o simpla carte. Si ca, intamplator, am ajuns sa fiu a ta. Tu nu stii ca nu tu m-ai ales pe mine, ci eu pe tine, ca ti-am fost, intr-un fel, predestinata. Inca de cand am vazut lumina, intai pe cea artificiala din editura unde amfost crescuta, apoi pe cea naturala, soarale meu dulce si cald, pe care il ador, caci stiu ca atunci cand il vad, inseamna ca tu ma rasfoiesti. Te-am asteptat dintotdeauna si crede-ma ca vesnicia mea e altfel decat a ta. Pentru mine, cand sunt citita, timpul e echivalent cu fericirea. Ma imbat cand mainile tale ma mangaie si sangerez cand ma inchizi si ma ascunzi in geanta ta. Literele mele isi iau un aer macabru, dar tu nu stii asta, n-ai putea sti asta.
Nu stiu exact cand m-am nascut. Voi, oamenii, aveti registre in care sa va notati cu precizie data si ora cand ati deschis ochii. Eu, neavand ochi ca ai vostri, ca ai tai, copila mea, port drept pecete a nasterii mele cateva randuri pe prima si pe ultima pagina. Acolo sunt instiintata, te instiintez pe tine, de fapt, in ce an am fost tiparita si unde. Insa nu stiu cand m-am nascut. Acea data nu e data inceperii constiintei mele. Drept sa-ti spun, eu am trait dintotdeauna. Si m-am gandit la tine. Si te-am asteptat. La inceput eram cuvantul. Apoi eram hartie si cuvant, cerneala si hartie. Eram gandul insusi. Mult timp am fost asa. Apoi s-au decis ca vor sa ma tipareasca. Eram hartie, eram manuscris, eram copil. Dar simteam forta mea, simteam ca eman o energie care-ti e dedicata, draga cititoare, tie si numai tie. Ce extaz era sa fiu presata, sa mi se intipareasca literele in mine, sa fiu tiparita. N-am sa uit acele zile minunate cand mi-am primit coperta, cand mi-am primit insemnele. Pana cand el, editorul, dumnezeul nostru, al cartilor, a spus ca sunt gata. Nu mi-a zis doar mie, ci tuturor cartilor care s-au nascut intru lumina odata cu mine. Dar eu am simtit ceva in glasul lui, o unduire, ca si cum mi-ar fi vorbit in special mie. Si atunci am stiut ca destinul meu incepuse, ca era dictat de o forta mai mare, ca eu eram deja in posesia ta, doar ca tu nu stiai inca. Au urmat ceasuri intregi de intuneric. Eu si alte carti, prietene mie, am fost inchise, brutalizate, inghesuite intr-o cutie, care a fost apoi legata cu sfori si sigilata, astfel incat literele noastre abia mai puteau respira, plus ca, intre noi fie vorba, eu sufar de claustrofobie inca de cand eram tiparita. Nu stiu cat am fost tinuta in cutie. Imi amintesc doar ziua cand am fost pusa intr-o vitrina. Cand coletul in care eu si alte 19 carti eram tinute prizoniere a fost deschis, am crezut ca e o minune. Si am stiut, instinctual, ca aceea era ziua in care tu vei intra in posesia mea. De fapt, ziua in care tu vei deveni a mea. Iubita mea cititoare. Te-am zarit din vitrina inca inainte sa intri in librarie. Te uitai la mine cam ciudat, dar am simtit ca in mintea ta e o furtuna, ca neuronii tai lucreaza foarte repede. Am fost dezamagita sa vad cum treci mai departe. Te vedeam dupa colt, am incercat sa strig dupa tine, sa te intorci, sa ma cumperi, caci m-ai gasit, eu eram ceea ce cautai, alinarea de care aveai nevoie. Te-ai intors a doua zi. Si a treia. Si abia in a treia zi destinele noastre s-au reunit. Nu eram scumpa, hartia mea nu era de cea mai buna calitate, dar literele mele, cerneala mea, coperta mea, mirosul meu… erau de-acum ale tale.
Si ca orice om, ai inceput sa ma parasesti incetul cu incetul. Dar eu aveam speranta. Ma citeai, ma aruncai in geanta, ma tranteai peste tot, ameteam cand alergai sa prinizi metroul, iar eu eram strivita… Insa astazi, astazi e ziua cea mare in care eu te voi captiva. In care eu si tu ne vom uni, ca doi iubiti. Tu vei sti ce stiu si eu. Nu mai pot astepta, astazi este ziua mea. Asa ca aculta cu atentie, si scoate-ma de aici. Sunt in aceasta geanta, in geanta ta. Da, draga mea cititoare, sunt eu, cartea ta…
Ciocolata nu ingrasa
Era odata o ciocolata suparata pe toata lumea, pentru ca o barfeau si spuneau despre ea ca ar ingrasa, ca n-ar fi sanatoasa pentru corpul uman, ca e plina de e-uri, ca una, ca alta. Era foc de suparare si se gandea cu regret la acele zile cand primele ciocolate fusesera inventate. Probabil, isi zicea ea, ar fi fost mai bine daca noi, ciocolatele, ne-am fi abtinut si nu am fi aparut deloc in aceasta lume. Oamenii, se vede clar, nu stiu sa ne aprecieze. Trebuie sa stiti, dragi cititori, ca aceasta ciocolata era o ciocolata filosof si ca toate meditatiile ei ajungeau uneori in puncte atat de intortocheate, incat o lasa balta si cauta alte subiecte pe marginea carora sa merite sa discute cu alte ciocolate din aceeasi regiune. Cum spuneam, ciocolata noastra era atat de suparata, incat devenise de la un timp amaruie, iar copilul caruia ii fusese daruita o abandonase in spatele unui calorifer, intr-un loc intunecos si oarecum racoros, caci, vara fiind, ciocolata ar fi putut sa se topeasca daca acel copil neindemanatic si nepasator ar fi aruncat-o aiurea. Probabil ca va intrebati de ce era asa suparata ciocolata mea. Ei bine, va va povesti chiar ea. Pentru ca, trebuie sa stiti, ciocolata mea e una nonconformista, care ia atitudine, e foarte tupeista si intotdeauna a fost rau privita in cercurile de ciocolata, pentru ca, asemenea marilor scriitori de la noi, aducea cu sine un val nou de idei, de impresii despre ciocolata. Aceste idei, la timpul lor, pareau de negandit, de neconceput, erau privite ca fiind deplasate. Dar ciocolata mea stia ca peste cativa ani, toti vor aborda perspectiva ei. Eu insumi, in calitate de jurnalist fictiv, am adoptat o parte din axiomele pe care ciocolata mea mi le-a prezentat exact cand ma pregateam sa o mananc. Iata ce imi spunea ciocolata mea:
“Oamenii nu stiu sa aprecieze ceea ce au. E ceva cunoscut. Cand s-a inventat ciocolata pentru prima data, toti erau uimiti, erau incantati, adorau gustul ei; treptat au devenit sclavii ciocolatei. Astazi exista magazine speciale unde se fabrica ciocolata, exista chiar muzee dedicate ciocolatei. Exista ciocolata de toate felurile : alba, neagra, colorata, cu diverse arome, de diferite marimi, de orisicate calitati si preturi, pentru oameni saraci, pentru oameni bogati. Toata lumea mananca ciocolata. Fara exceptie. Nu exista persoana de pe Pamant care sa nu fi mancat, cel putin o data in viata lui, o bucatica de ciocolata. Si in toata euforia asta, vine unul si zice: <Ciocolata nu e sanatoasa pentru organism! Ciocolata ingrasa!> Fleacuri! Si culmea, multi il asculta. Desigur multimea toata ii aclama pe acesti depravati care gasesc ca ciocolata e un lux daunator. E pe dracu! (n.a. Imi cer scuze, in numele ciocolatei mele, care se pare ca nu isi tine in frau limbajul.) Va zic eu, ca o ciocolata ce sunt: fratilor, ciocolata e mai mult decat sanatoasa! E afrodisiac. Un barbat daca incearca sa seduca o femeie, trebuie neaparat – asta e lege nescrisa – sa ii duca acesteia ciocolata. Bomboane, tablete. Orice, doar ciocolata sa fie. Asta topeste inima femeii. Alta situatie: ai un examen, esti ultra stresat. Solutia: ciocolata. Da, ai citit bine! Ciocolata calmeaza, stimuleaza centrii nervosi, te ajuta. Te ingrasa? Pai da, daca mananci 7000 de ciocolate. Orice aliment consumat in cantitati industriale ingrasa, nu doar ciocolata. Dati vina pe ciocolata pentru ca e dulce si ofera placere si e specific omului sa dea vina pe chestiile care ii ofera placere pentru esecurile si frustrarile lui. Esti pe strada, in plina vara, te ia ameteala, iti vine rau, ti-a scazut glicemia, esti la pamant, ai nevoie de zahar. De unde iei zahar? De la alimentara. Dar nu poti sa ceri un chil de zahar cand tu vrei doar un pic. Ce cumperi atunci? O ciocolata! Vezi desigur ca ciocolata e buna in multe situatii si te salveaza. Ah, ca sa nu mai vorbim de formidabila arta de a face ciocolata! Un bun bucatar ar trebui sa se priceapa la asa ceva, o buna gospodina la fel. Ciocolata facuta in casa e minunata, intrebati-i pe copii, intrebati-i pe adultii care isi amintesc de copilarie, de casa mamei sau a bunicii, de bucataria unde mirosea a ciocolata. Mama pleaca la cumparaturi sau la servici; isi intreaba fiul in varsta de 5 ani: Ce vrei sa iti cumpar? Ce raspunde copilul? O CIOCOLATAAAA!!! Ce-ar fi lumea fara ciocolata? Un imens haos amar…”
Ciocolatei mele i se face rau daca vorbeste prea mult, asa ca o sa inchei eu mica poveste in locul ei. La cateva zile dupa ce i-am luat acest interviu, ciocolata mea a initiat o reforma in lumea ciocolatei. Proiectul i-a fost aprobat de ciocolata-presedinte, care, ce-i drept, si ea simtea nevoia de o schimbare. Imaginea ciocolatei in lumea oamenilor fusese patata si ciocolatele nu aveau cum sa stea cu mainile in san. Dupa o luna de la acest interviu, ciocolata a preluat controlul asupra fabricilor de ciocolata din intreaga lume. Cei care luasera numele ciocolatei in desert si ii negasera calitatile au fost supradozati cu ciocolata si si-au schimbat complet parerea. De atunci ei ridica numele ciocolatei in slavi, i-au inchinat chiar si imnuri si au construit 5 temple dedicate ciocolatei. In momentul in care acest articol este editat, ciocolata stapaneste lumea. Si lumea e foarte, foarte dulce…
