Arhiva pentruoctombrie, 2008

poli kind of stuff

ai fost candva student. sau esti student. pentru mine, e totuna. din cate am auzit, viata de student e aceeasi, fie ca se intampla in anii ‘70, fie ca e deja fictiune de secol 21. diferente intre generatii insesizabile din punctul de vedere strict educational. sa lasam la o parte evolutiile pe planul vestimentatiei. si al tendintelor de turma. erau si atunci, sunt si acum, dar sub alt aspect. in orice caz, simpla lor existenta e suficienta. sub o forma sau alta, fitzele sunt fizte. dar nu vreau sa vorbesc despre fitze. sau despre factorii externi vietii de student. ci numai si numai despre existenta din cei 6 pereti ai amfiteatrului/salii de curs/seminar. sau, prin extensie, de campusul studentesc. si nu vreau sa ma refer la orice campus, ci la minunata Regie. la minunata facultate politehnica. unde vin in fiecare an mii de elevi, se transforma in studenti, termina sau abandoneaza, iar la final miile de studenti se transforma in suuuuuuute de ingineri.

scenariu tipic al unui curs de profil (gen eea, plas, elth etc.)

primul curs : o maaaaaaaaare de oameni. de studenti, pardon. 2 serii in general, asta face cam 300 de oameni, daca nu mai mult. de suflete. dornice sa invete. sa auda. sa cuprinda tot domeniul dintr-o suflare. recomandare pentru prof – in primul curs ar trebui sa fie inglobata toata materia. si sa se tina cont si de prezenta. ca sa … auda toti totul. dupa primele 10 minute, studentii sunt inca in transa. e ceva nou pentru ei. li se pare interesant. dupa 3 cursuri n-o sa li se mai para la fel de interesant. dupa prima ora, urmeaza pauza. dupa pauza, a doua ora. in cea de-a doua ora, parca ar fi tot pauza. LINISTE, VA ROG! urla un pichinez de la tabla. aaa, e proful. dadada, hai sa ne prefacem ca il bagam in seama. la a treia ora…

al doilea curs. al treilea. al patrulea : deja s-a injumatatit numaurl de persoane prezente in amfiteatru. lumea prefera sa studieze in particular. slide-urile sunt pe net, proful si-a exprimat in mod deliberat dorinta de a fi lasat sa scrie zeci de table in liniste. studentii au fost de partea lui.

al cincilea, saselea, zecelea curs… unsprezecelea… vacanta de iarna / mai e mult pana mergem la mare?

al doisprezecelea curs : a zis ceva de examen?

al treisprezecelea curs : a dat o lista cu probleme!

al paisprezecelea curs : trei dintre cei 10 studenti prezenti au primit punctaj pentru prezenta la curs. de ce? pentru ca au gresit sala…

ne vedem la examen :)

despre concluzii

CONCLÚZIE, concluzii, s.f. 1. Încheiere a unui şir de judecăţi; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăţi date şi al cărei adevăr depinde de adevărul judecăţilor date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei opere, care cuprinde rezultatele finale. ♢ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanţi în cadrul unei dezbateri şi a arăta consecinţele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstraţiei. 4. (Jur.; la pl.) Expunerile părţilor şi ale procurorului într-un proces. ♢ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziúne s.f.] – Din fr. conclusion, lat conclusio, -onis.

 

Sa pui punct si sa tragi o concluzie vis-a-vis de tot ceea ce exista inainte de acel minuscul punct e, cu siguranta, una dintre cele mai grele misiuni ale omului. Sa inchei o perioada a vietii tale si sa incerci sa faci un bilant, sa-ti dai seama cum ai iesit din acea lupta cu timpul si cu tine, cat de sifonat ti-e sufletul si cat de clara mintea, sau invers – sa fie oare chiar asa usor? Sa-ti spui : “Asta a fost, asa s-a intamplat, sunt martor eu!” Sa incerci sa analizezi fiecare schimbare pe care o resimti in tine, si pe care ti-e atat de greu sa o exprimi…

Sau, lasandu-te pe tine ca individ la o parte, pentru ca esti om, si, implicit, esti o mare, un abis, nu te poti cuprinde cu propria-ti judecata, in propriile standarde si cuvinte – “Cunoaste-te pe tine insuti!” . Sa zicem ca ai citit o carte. Si ti-a placut. Si vrei sa o recomanzi. Sau, pur si simplu cineva te intreaba “ce carti ai mai citit?” Si tu ii spui. Si esti intrebat iar “ce concluzii ai tras tu in urma acestei lecturi?” si-ti dai seama ca nu te-ai gandit prea mult la asta, pur si simplu, tie ti-a placut naratiunea, te-ai regasit in personajul principal, ai fost una cu el, ca si cum tu erai eroul. Si acum ti se cere sa-ti spui parerea. Argumentata. Cateva cuvinte care sa-l faca pe cel cu care vorbesti sa ia acea carte, s-o citeasca si la randul sau, sa o recomande mai departe.

Ai fost la o prezentare, la un curs. Ce concluzii ai tras tu despre acel curs, despre acea prezentare?

In fond, ce e concluzia? Lasand la o parte definitia data de DEX si orice alte norme de definire a cuvintelor, eu cred ca o concluzie e un fel de reuniune dintre mine si ceea ce vad. Un pic diferita fata de opinie. Tu, spectator al lumii, observi. Sa zicem ca obiectiv. Si-ti spui “asta vad, asta inteleg”. Concluziile sunt, intr-un anume punct, viziunea noastra asupra unor fapte incheiate. Viziune care e, in majoritatea cazurilor, subiectiva. Si foarte greu de formulat.

google me

Am citit de ceva vreme despre noul browser lansat de echipa Google. Probabil ati auzit de Google Chroma. In respectivul articol peste care am avut placerea sa trec in urma cu cateva saptamani, acest produs era laudat, subliniindu-se totusi si cateva defecte. Am descarcat Google Chroma si astazi am ocazia sa va prezint avantajele si dezavantajele sale.

Personal, mi se pare un browser curat. Fara tot felul de chichitze impopotonate prin care sa se atraga atentia “eu eu eu, cel mai tare eu sunt”. Interfata simpla, care nu-ti oboseste ochiul. Si nici mintea (daca ai asa ceva). O fereastra blank cu o bara de titlu putin diferita fata de cele cu care ne-am obisnuit. Se pare ca incearca sa iasa din anonimatul barelor de titlu. Sincer, imi place sa vad ceva nou.

In ceea ce priveste viteza de incarcare a paginilor, am testat in paralel Google Chroma si Mozilla 3.0. Testul meu s-a bazat pe cautari Google. Am observat ca la unele cuvinte cheie, Mozilla bate Chroma, insa nu e neaparat cea mai buna metoda de a descoperi care browser e mai rapid.

Un plus al lui Chroma e faptul ca acolo unde Mozilla nu ma lasa sa accesez o pagina al carei certificat nu era valid (aparea o eroare gen “conexiune esuata”), noul browser imi afisa un mesaj politicos prin care ma invita fie sa accez oricum pagina respectiva, indiferent de consecinte, fie sa opresc accesul. Si, daca eram si mai curioasa, puteam oricand sa fac un clic pe butonul care spune atat de multe “Ajuta-ma sa inteleg”. Bineinteles ca odata ce fusesem de acord ca acea pagina nu reprezinta un pericol pentru mine si calculatorul meu, Chroma nu ma tot intreba obsesiv (ca Internet Explorer) de fiecare data cand accesam site-ul respectiv daca sunt absolut sigura de efectele nocive pe care le-ar putea avea informatiile de pe acel site asupra sistemului meu.

Un minus al lui Chroma – spuneau cei din ziarul pe care l-am citit eu – ar fi ca are interfata in romana. Doar in romana. Si cu toate astea, eu am reusit sa-l fac pe browserul meu sa imi vorbeasca si in engleza. Un minus real pe care l-am observat a fost faptul ca daca fac click pe un link catre un fisier (spre exemplu o melodie sau filmulet, sau document) nu mi se afiseaza o fereastra de dialog gen “Save / Open / Cancel” ci toate aceste fisiere sunt descarcate automat undeva in calculatorul meu. Nu e tocmai placut…

Nu am testat inca daca Google Chroma suporta si alte culori decat albastru. Dar cu siguranta mai am multe de explorat. Drept pentru care le multumesc celor de la Google pentru produsul lor care inca nu m-a facut sa imi smulg parul din cap de nervi.

Inutil sa spun ca astazi Chroma este browser-ul meu default. Incercati-l si voi!