Arhiva pentrufebruarie, 2008

eu sunt lumea si lumea este eu!

{ februarie 29, 2008 @ 5:39 pm } · { ipoteze }
{ } · { Comentarii (2) }

Daca luam in considerare faptul ca lumea este reprezentarea noastra, atunci, prin  filtrul gandirii actuale, ar rezulta ca lucrurile bune sau rele ni se intampla noua si celorlalti pentru ca noi dorim aceasta. Orice act care are loc nu ar reprezenta, prin urmare, altceva decat o ciocnire a vointelor mai multor indivizi care traiesc in aceeasi comunitate, un fel de degajare de energie creatoare la nivel inconstient. Spre exemplu, suntem incurajati sa gandim pozitiv, sa fim pozitivi sau, cel putin, sa ne descoperim acea latura pozitiva a fiintei noastre si, in plus, sa o transformam intr-o dominanta a caracterului nostru, a modului nostru de a trai, de a ne comporta si de a gandi. Aceasta ar duce, la un moment dat, intr-o amprenta pe care noi o lasam asupra spatiului si timpului in care traim. Este o chestiune de vointa sa vezi lucrurile mai putin negative decat sunt, sa le treci printr-un filtru care sta precum un scut in fata vulnerabilului tau eu si sa le elimini elementul nociv care are puterea de a manca precum un vierme din tine, de a te dezintegra din punct de vedere psihic si, pana la urma, fizic. Acest scut trebuie sa iti protejeze corpul si mintea. Dincolo de acest obstacol este eul fragil, pe care ideile maligne il pot infecta sau distruge. Iata o explicatie a faptului ca suntem incurajati, in ziua de azi, sa nu mai acordam atentie vorbelor pe care le auzim in stanga si in dreapta, pentru ca atentia noastra deviata catre aceste bacterii nu face decat sane determine sa lasam jos apararea si sa fim atinsi de o boala la fel de grava precum cele existente in epoca noastra. Boala sufletului nu e cu nimic mai prejos decat cea a corpului. In aceste circumstante, odata scutul protector activat, avem puterea de a manipula sau, cu alte cuvinte, de a determina ceea ce se intampla si, de asemenea, de a influenta puternic felul in care ne ajung la noi anumite semnale din mediul inconjurator. Daca fiecare om are parte de o astfel de vointa creatoare, pe care o presupunem ideal pozitiva, atunci faptele lumii sunt doar imagini ale ideilor noastre. Numim distructiva acea vointa care influenteaza negativ mediul. Asadar, lumea e o suma algebrica a vointelor oamenilor care traiesc in ea. Acei oameni care nu poseda o astfel de insusire sunt cu desavarsire pierduti,  daca nu incearca, daca nu VOR sa isi defineasca propria lor personalitate creatoare, caci in fiecare din noi exista un demiurg care asteapta sa fie trezit, sa fie invitat la discutie, la creatie. Noi cream lumea, pe de o parte, si lumea ne creeaza pe noi, pe de alta parte. E un fel de identitate intre doi termeni. La un alt nivel, noi insine suntem lumea. Eu, de exemplu, sunt o creatie a mea si a tuturor celor ce m-au inconjurat. Vointa mea s-a intersectat cu a lor si am devenit ceea ce sunt acum. Insa eu sunt asa cum ma vad eu doar pentru mine, pentru ochiul meu, educat intr-un anume fel. Altcineva ma vede in alt mod si tot astfel e valabil pentru oricine care ma supune studiului ochiului sau atent. Exista atatea euri cate vointe, atatea lumi cate euri, atatia ochi cate lumi. De asemenea, exista si un EU suprem, care ne inglobeaza pe toti. Practic, noi suntem celulele sale, suntem ceea ce il face pe el sa functioneze, sa creeze, sa se creeze, sa vrea si as se vrea. Suntem firimituri ale  unei paini cosmice, entitati minuscule care au impresia ca vointa lor e mai presus de toate. Intr-adevar, fiecare dintre noi capata, la un anumit moment de timp, fie chiar si pentru cateva clipe, constiinta sau inconstiinta faptului ca LUMEA SUNT EU! Ne vedem noi insine in postura Eului, tronand deasupra unei lumi in care fiecare, la randu-i , se crede Dumnezeu. E un proces firesc in viata sau, mai bine zis, in vointa noastra. Pana la urma e o chestie de vointa sa vrei sa fii Eul, sa renunti la eul tau mic, insa atunci, suprematia ta nu e utila nimanui, pentru ca tu ai fi un fel de dictator, pe care celelalte euri vor vrea sa il dea jos si atunci ar aparea un conflict intre tine si lumea pe care tu ai creat-o, asupra careia stapanesti, iar urmarea acestui lucru nu ar fi alta decat distrugerea ta ca eu de orice fel, mic sau mare. Practic, te-ai dezintegra. Daca, pe de alta parte, accepti ideea ca altcineva este Eul si nu ai aspiratii egoiste de genul “eu sunt Eu”, atunci vointa ta e cu siguranta una pozitiva si ea nu va influenta negativ alte entitati din mediul tau. Ca orice manifestare a constiintei, vointa ta va fi indreptata in sus, incercand a transcende orice alta manifestare. La acest nivel, tu ai ajuns intr-un univers propriu, de care esti constient si, daca printr-o ironie a sortii tu esti Eul, nefiind constient de asta sau nu, ori cel putin neabuzand de atotputernicia ta si nedorindu-ti a te afirma in calitate de conducator suprem, la acest nivel tu esti Vointa. Nu precum Luceafarul care s-a retras in melancolie, ci intr-un model in care orice sentiment negativ e alterat de cele pozitive. Aplicand un astfel de filtru benign lumii intregi, am avea poate parte de o lume mai buna…

- va urma -

britney spears type

{ februarie 22, 2008 @ 11:29 pm } · { Uncategorized }
{ } · { Comentarii (1) }

a fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar pomeni. de catre cine nu s-ar pomeni? de catre ziare, reviste, teveuri, site-uri si alte inimaginabile mijloace de informare a publicului nestiutor. acum, eu n-o sa insir aici toata povestea divei, pentru ca ar plictisi. pot sa fac un rezumat… era odata o fetita de liceu pe nume britney, care avea o voce mai mult sa mai putin minunata, care a avut noroc ca vocea ei sa fie descoperita de un oarecare producator, care a ajutat-o pe micuta adolescenta sa lanseze un videoclip, o melodie, care a devenit, in scurt timp, number 1 in topurile internationale. a mai scos tipesa cateva melodii, care reuseau sa ajunga in top, pentru ca, ce e drept, fatuca arata foarte bine si multi dintre fanii ei erau barbati care stiau sa ii aprecieze rotunjimile la adevarata lor valoare. mai departe, am pierdut firul povestii si am uitat amanuntele. cert e ca tipesa a jucat si intr-un film, care, din cate am auzit, a fost un esec total, debutul ei cinematografic soldandu-se doar cu injuraturi (ca reactie din partea publicului din toate colturile regatului ei de diva multimilionara). pe urma, foarte mult mediatizata a fost despartirea fetitei noastre de bine cunoscutul Justin Timberlake, care i-a dat papucii din cauza ca, zic eu, era prea proasta. in fine, nu motivul conteaza, ci despartirea in sine. fanii au fost dezamagiti si britney a inceput sa piarda din adoratori si sa fie aspru criticata in media. tipesa a intrat in depresie, a mai scos cateva cantece, fara o valoare extraordinara, incercand sa se mentina pe linia de plutire. treburile stateau cum stateau si, la un moment dat, ca sa intre in atentia publicului, fata noastra, care a devenit femeie intre timp, se casatoreste, beata fiind, cu un fost prieten din copilarie. relatia lor nu dureaza prea mult, pentru ca ea se trezeste din betie isi da seama ce boacana a facut si baga divort. la ceva vreme dupa intamplarea asta, tipesa isi revoca hotararea si se casatoreste pe bune cu fostul ei sot. minunata lor casnicie era privita cu neincredere de catre fani. britney era acum impartita intre viata de familie (caci cei doi soti n-au stat degeaba, ci au facut repede doi copii, ca sa nu zica femeia ca nu si-a facut datoria de a participa la inmultirea speciei umane) si viata de scena, a inceput sa faca greseli dupa greseli, astfel incat acum diva a ajuns sa fie luata in ras de oricine. s-a ingrasat, nu mai poate scoate un hit pe piata, viata amoroasa e pe duca, pentru ca cica va divorta a doua oara de sotul ei (motivul : banii), iar in aparitiile publice (gen MVA*) nu pierde ocazia sa se faca de ras. pana la urma, tipesa n-a ajuns sa isi traiasca visul de fericire eterna. sau cine stie, poate chiar o sa revina pe scena muzicala. ea promite un come-back de atata vreme.

ideea acestui blog nu e de a face publicitate unei ex-vedete. care vedeta mai e si blonda si proasta. tin minte ca atunci cand aparuse fenomenul britney spears, divei i se ofereau milioane de dolari pentru a face sex cu personalitati importante… importante, adica pline de bani. astazi nimeni n-ar mai oferi atat ca sa se culce cu ea, pentru ca e o epava.

 una peste alta, ma gandeam daca asta e destinul fericirii. sa ajungi pe culme azi, iar maine sa cazi intr-o prapastie mai adanca decat abisul din care ai urcat spectaculos. nu stiu ce sa zic, dar mi se pare ca asta e una dintre fetele fericirii. de-aia mi-am numit blogul “b.s. type”. intr-un fel mi se pare trist. tipesa n-a reusit prea multe in viata. lumea deja a uitat-o. practic, viata ei e ratata. pe toate planurile. si chestia si mai trista e ca nu e singura. sunt multe alte persoane care au aceeasi soarta. si cand te gandesti cata prostie zace in ele si ca, pentru ca sunt asa proaste, castiga atat de multi bani, nu poti decat sa privesti detasat toate chestiile astea. chestii care sunt, pana la urma, tragice. pentru ca astea sunt “valorile” lumii noastre, astia sunt eroii cu care ne mandrim.

daca vin extraterestrii peste noi, ce-o sa gaseasca? pe britney spears insarcinata a treia oara, probabil, cu un gunoier dintr-o suburbie a new york-ului…

prima data doare

{ februarie 22, 2008 @ 9:57 am } · { deceurile }
{ } · { Scrieti un comentariu }

se ia una bucata individ care n-are ce face. se cauta un site pe google. se introduc niste date de la tastatura. si puf! individul are blog. e o chestie la moda sa ai blog, mai ales daca esti un adolescent tanar si nelinistit, care n-are ce face cu timpul liber si prefera sa si-l petreaca in tovarasia prea iubitului calculator, fara de care, in ziua de azi, n-ai mai putea face absolut nimic. nu am in minte o definitie exacta a notiunii de blog. ideea e ca apare unul care are impresia ca nimeni nu-l intelege si se apuca sa se “destainuie” pe net – asa e mai interesant, sa urli si sa stie toata lumea de tine, ca urli si de ce urli – apoi se da mare scriitor, pentru ca, vezi doamne, el are blog, si deci are talent la scris, nu ca altii care au talent la counter strike si sunt dependenti de jocurile pe calculator… alta chestie cu blogurile e ca in blogul tau te poti lauda cat vor muschii tai, mai ales ca dai link-ul catre pagina care-ti poarta semnatura tuturor cunoscutilor si gata, esti celebru. toata lumea stie ce faci tu si ce ti se intampla si ce nelinisti ai si asa mai departe. pe urma, sunt blogurile de stiri. intr-un fel, sunt cele mai interesante. afli chestii, bineinteles exagerate, ingropate sub o mie de clisee. uneori, cand nu dai de formule consacrate si ai impresia ca ai gasit ceva original, incepi sa traiesti sentimentul ala de frustrare ca nu ti-au venit tie ideile astea intai, pentru ca de fapt si tu credeai la fel, dar a fost altul inaintea ta care s-a exprimat. drept urmare, mai adaugi un post la blogul tau, si-ti versi acolo toti nervii, en gross.

de ce mi-am facut si eu blog? habar n-am. cred ca din cauza ca e la moda si exista tendinta asta de a copia, de a face ce face toata lumea. oricum, tot incercand sa faci ceva nou si nemaifacut, nemaiauzit, nemaivazut, te intorci de unde ai plecat, la aceleasi repetitii. incerci sa fii excentric, sa arati ca ai personalitate si ca ai ceva de spus, dar nu esti mai presus decat bloggerii care scriu doar de dragul de a freca tastatura… dupa cateva luni bune de postat nervi si sentimente pe net, ajungi sa iti placa, sa iti intre in sange. iar daca iei o pauza pentru a face ceva, subliniez verbul “a face”, pe care il folosesc in sens literal, ajungi, la un moment dat sa te plictisesti si, inevitabil vrei sa te regasesti. eu am ales blogul. am ales sa obosesc tastatura fara mila. in orice caz, nu e prima data.