Politehnica: Calculatoare – anul 2, semestrul 1

  • Teoria Sistemelor

O materie care, pe mine cel putin, m-a facut sa-mi aduc aminte de liceu, nu pot spune exact de ce. Atmosfera cursului e un pic apasatoare, iar la ora 8 dimineata nimeni n-avea chef de aceasta apasare. Se facea prezenta, deci sala era plina. Ca sa prinzi loc bun, trebuia sa te scoli foarte devreme. Daca voiai sa dormi linistit, te sculai tarziu si te duceai in ultima banca. Ce am invatat? Ca EC101 e o sala mult prea mica si infecta pentru un curs cu prezenta. Ca femeia de serviciu stie sa fie si rebela. Ca nici chiar eu nu vreau sa stau mereu in prima banca mereu. Ca trebuie sa imi schimb iar ochelarii…

TS-ul e primul curs, zic eu, care te face sa iti dai seama ca in facultatea asta obiectele de studiu chiar au legatura unele cu altele. Aici veti folosi cunostinte de la Mate3 – transformata Laplace, transformata Z. Veti intelege unele notiuni de la EEA, veti afla ce se masoara in decibeli pe decada si nu va veti mai mira cand Cupcea va face grafice aparent fara nicio legatura cu lumea inconjuratoare. Ceva mai tarziu la Achizitii de Date si Electronica Digitala va veti aminti inca – poate – de unele notiuni “de cultura generala” cu care ati avut de-a face la aceasta materie.

Proful – Sever Serban – dicteaza repede si mult. Si vorbeste ca si cum ar citi dintr-o carte. A si scris o carte, pe care daca doriti, v-o puteti procura de la dumnealui. El insusi a spus ca la achizitonarea unei carti, 1 punct (din 10) este garantat adunat la nota studentului care  e dispus sa de 38 de lei pe o carte de “Sisteme de reglare automata”. Seminarul se face tot cu proful. Ce mi-a placut? O dovada extraordinara de organizare – stiai sigur ce subiecte pica la examen – pentru ca s-au facut la seminar – nimic din afara ariei deja acoperite la seminar. S-a pus foarte mare accent pe teorie.

Materie structurata in 2 parti: la partial se testeaza prima parte, la final cea de-a doua. Schema: 2 subiecte de teorie (se iau foile dupa 50 de minute, o ora) + 2 probleme – inca 50 de min. Trebuie sa faci 50% din subiectul de teorie si 50% din probleme.

Prezenta la curs e mai importanta decat esti lasat sa crezi. Face diferenta dintre un student picat si unul trecut.

Evaluare: Seminar+Prezenta la curs 10 puncte + 2 teme 2*10 puncte + partial  30 de puncte + examen final 40 de puncte.

Foarte multi picati din cauza teoriei. Refacerea partialului posibila la examen.

Atentie! Proful fumeaza la examen!

  • Elemente de Electronica Analogica

Prima intalnire cu groaza. Nicolae Cupcea stie cu siguranta sa se faca… respectat. Desigur, mult mai respectat s-a facut la ED ;) ) (urmeaza sa povestesc ce s-a intamplat). O materie imposibila pentru marea majoritate a studentilor. Curs tinut cu 2 serii in EC105, amfiteatru la inceput neincapator (pana la al 2-3-lea curs), ulterior mult prea mare. Norocul celor prezenti la curs, deoarece, stand mai aproape de tabla, puteau sa tina pasul cu viteza de scriere/vorbire a domnului profesor. Se scrie repede. Se holbeaza lent. Studentii se holbeaza lent la infinitele formule si la derivatele “simpliste” care ocupa o tabla intreaga. La schemele deosebit de incurcate. Un pic de admiratie pentru un om care are atat de multe scheme in cap… pentru ca noi studentii ne-am straduit foarte tare sa le retinem pentru examen…

Pentru ca eram 2 serii la acest curs, la inceput proful era foarte iritat din cauza galagiei. Cand a trebuit sa predam prima tema, s-a enervat si a plecat de la curs, lasandu-i pe cei dorinici sa invete electronica cu buza umflata.

Problema principala: ca sa treci examenul trebuie sa iei la cel putin 3 dintre cele 5 subiecte nota 5. Cu alte cuvinte, daca obtii 10 10 4 4 4, pici. Au existat cazuri in care s-a picat sadic cu nota 8,20. Un student norocos cu 6 5 4 0 0 la examen si a carui medie totala este peste 5  trece. Structura: 2 aplicatii ( 1 PSF – il face aproape toata lumea, si o problema cu AO), 3 teorii.

Seminarul se face cu domnul Adrian Surpateanu. Si atat. Personal, nu am fost impresionata de dumnealui. Daca veti ajunge la facultatea asta, veti intelege de ce. Pentru ca am terminat cu electronica definitiv, pot sa spun ca… mi-a displacut total acest profesor. Din punct de vedere al cunostintelor de electronica, nu am nimic cu dumnealui. Dar nu ne invata nimic la seminarii. Pur si simplu pune o schema pe tabla, apoi in “30 de secunde” ne-o rezolva si se uita la noi “Ati inteles? :D ” Se poarta ca si cum ar fi de datoria noastra sa invatam singuri sa descifram tainele electronicii… daca nu reusim suntem prosti. Daca reusim, ne arata el ca tot prosti suntem. Aveti grija sa nu-l enervati, s-ar putea sa aveti surprize la examen.

Laboratorul nu se stie cu cine se face… Depinde de grupa. Mihai Coman, cel cu care am facut eu, a fost OK. La laborator, note mari, atmosfera relaxata. La colcviu, crima si pedeapsa. Da o lucrare cu subiecte inclusiv din curs (calcule ale unor formule pe baza schemelor de baza din laborator). Dar pana la urma, baiat bun.

Teme? Cand le copiati de la singurele 2-3 persoane care chiar stiu sa faca tema, aveti grija sa mai modificati paranteze, notatii etc… In rest, am auzit ca au fost date si teme xeroxate. A fost si o tema de simulare in Multisim. Facubila.

Evaluare: seminar 10p + laborator 10p + 3 teme 3*10p + examen final 50p

  • Programare in Limbaj de Asamblare

Despre materia asta nu pot sa zic decat ca daca proful ar fi fost cu 20 de ani mai tanar, ar fi fost foarte sexi si toate studentele s-ar fi indragostit de el :D

Curs – extrem de plictisitor… din cauza slide-urilor… din cauza ca era de la 8 dimineata vinerea… si din alte cauze… extrem de plictisitor.

Laborator – desfasurat dupa deviza “ai inteles? bine. n-ai inteles? mai gandeste-te” Toata lumea se uita nevinovat la laborantul care parca voia sa ne faca sa intelegem anumite chestii. Cand aproape intelesesem, trecea la altceva. Dar a adus bomboane inainte de Craciun… :)

La partial se da doar teorie. Circula o lista de subiecte. Circula si rezolvarile lor (ca sa nu te mai obosesti sa le cauti prin carte). Circula si zvonul ca se poate copia foarte usor. Dar nu intotdeauna… Cei care fac laboratorul cu proful vor avea surprize. Nu vor fi lasati sa copieze, dar mi se pare absurd sa copiezi cand la cursul dinaintea examenului partial ti se spun cele 5 subiecte pe care le vei primi…

Ce veti invata? Despre istoria procesoarelor, despre structura lor, despre Intel si despre cum se programeaza procesoarele. Si despre cum se programeaza intr-un limbaj foarte apropiat de cel al masinii. Trebuie sa uiti toata sintaxa C, C++ etc. Trebuie sa gandesti in limbaj de asamblare ca sa poti programa in limbaj de asamblare… :) )

Examenul final se desfasoara dupa urmatoarea schema: 2 probleme – 1 ora. Prima problema – jumatate de ora – ti se ia foaia, a doua problema – jumatate de ora – ti se ia foaia. Apoi se poate reface partialul – daca l-ai picat, daca vrei marire, daca nu te-ai prezentat – 5-6 subiecte, o jumatate de ora, aceeasi lista de subiecte.

Evaluare: laborator 20p, partial 30p, examen final 50p.

  • Programare Orientata pe Obiecte

Un curs la care nu m-am dus, dar apoi mi-a parut rau, pentru ca jumatate din aplicatiile de laborator se faceau inainte la curs. N-am invatat Java decat inainte de examenul final. In cateva zile am inteles toate chestiile care un semestru intreg mi s-au parut a fi un mister. Nu cred ca are sens sa spun prea multe despre aceasta materie – “se studiaza Java” ar fi de ajuns. De ce? Pentru ca Florin Moraru a iesit la pensie. Deci studentii din seria CA nu se vor confrunta cu aceleasi probleme si dileme ca si noi. Din toata afacerea asta s-ar putea scoate un curs extrem de interesant… studentii vor sa invete Java. Important e sa vrea si profii sa ii invete pe studenti.

  • Analiza Algoritmilor

Am doar 3 cuvinte de spus aici: FELICITARI, CRISTIAN GIUMALE!!

Este primul curs in 2 ani de zile de care sunt cu adevarat multumita.

Cursul de 3 ore s-a desfasurat vinerea, de la 11 la 14. Cu toate astea, cred ca nu am lipsit decat de 2 ori. Calitatea cursului: nota 10 ar fi putin. Expunere clara. Daca n-ai inteles, se reia explicatia. Dar in principiu intelegi din prima. Curs interactiv. Glume presarate pe ici pe colo cand proful  vedea ca… frumoasele dupa amieze de vineri ne fac cu ochiul.

La analiza algoritmilor inveti despre algoritmi si despre… analiza lor. Ce feluri de algoritmi exista, cat de complecsi sunt ei. Cum sunt problemele. Cum demonstrezi ca un algoritm e corect? Cum specifici formal un algoritm. Aparent, plictisitor. In realitate, daca esti student la Giumale, nu ajungi decat sa-ti doresti sa faci toate cursurile cu el. Eu asta imi doresc… :D

Laboratorul e un fel de seminar mai mult… Dintre asisteni, Traian Rdebedea e cel care face treaba cea mai buna. Intr-adevar, da lucrari si teme oarecum dificile, dar la examen iti vei da seama ca de fapt ce a facut el a fost mai mult decat util. Explicatiile lui nu se ridica la nivelul celor ale profului, dar cu siguranta ca lamuresc multe chestii si te ajuta enorm.

Evaluare:  40 de puncte examen final + 60 de puncte laborator (10 puncte activitate, 20 de puncte – 2 teste, 30 de puncte – 3 teme)

Mult succes!

poli kind of stuff

ai fost candva student. sau esti student. pentru mine, e totuna. din cate am auzit, viata de student e aceeasi, fie ca se intampla in anii ‘70, fie ca e deja fictiune de secol 21. diferente intre generatii insesizabile din punctul de vedere strict educational. sa lasam la o parte evolutiile pe planul vestimentatiei. si al tendintelor de turma. erau si atunci, sunt si acum, dar sub alt aspect. in orice caz, simpla lor existenta e suficienta. sub o forma sau alta, fitzele sunt fizte. dar nu vreau sa vorbesc despre fitze. sau despre factorii externi vietii de student. ci numai si numai despre existenta din cei 6 pereti ai amfiteatrului/salii de curs/seminar. sau, prin extensie, de campusul studentesc. si nu vreau sa ma refer la orice campus, ci la minunata Regie. la minunata facultate politehnica. unde vin in fiecare an mii de elevi, se transforma in studenti, termina sau abandoneaza, iar la final miile de studenti se transforma in suuuuuuute de ingineri.

scenariu tipic al unui curs de profil (gen eea, plas, elth etc.)

primul curs : o maaaaaaaaare de oameni. de studenti, pardon. 2 serii in general, asta face cam 300 de oameni, daca nu mai mult. de suflete. dornice sa invete. sa auda. sa cuprinda tot domeniul dintr-o suflare. recomandare pentru prof – in primul curs ar trebui sa fie inglobata toata materia. si sa se tina cont si de prezenta. ca sa … auda toti totul. dupa primele 10 minute, studentii sunt inca in transa. e ceva nou pentru ei. li se pare interesant. dupa 3 cursuri n-o sa li se mai para la fel de interesant. dupa prima ora, urmeaza pauza. dupa pauza, a doua ora. in cea de-a doua ora, parca ar fi tot pauza. LINISTE, VA ROG! urla un pichinez de la tabla. aaa, e proful. dadada, hai sa ne prefacem ca il bagam in seama. la a treia ora…

al doilea curs. al treilea. al patrulea : deja s-a injumatatit numaurl de persoane prezente in amfiteatru. lumea prefera sa studieze in particular. slide-urile sunt pe net, proful si-a exprimat in mod deliberat dorinta de a fi lasat sa scrie zeci de table in liniste. studentii au fost de partea lui.

al cincilea, saselea, zecelea curs… unsprezecelea… vacanta de iarna / mai e mult pana mergem la mare?

al doisprezecelea curs : a zis ceva de examen?

al treisprezecelea curs : a dat o lista cu probleme!

al paisprezecelea curs : trei dintre cei 10 studenti prezenti au primit punctaj pentru prezenta la curs. de ce? pentru ca au gresit sala…

ne vedem la examen :)

despre concluzii

CONCLÚZIE, concluzii, s.f. 1. Încheiere a unui şir de judecăţi; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăţi date şi al cărei adevăr depinde de adevărul judecăţilor date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei opere, care cuprinde rezultatele finale. ♢ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanţi în cadrul unei dezbateri şi a arăta consecinţele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstraţiei. 4. (Jur.; la pl.) Expunerile părţilor şi ale procurorului într-un proces. ♢ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziúne s.f.] – Din fr. conclusion, lat conclusio, -onis.

 

Sa pui punct si sa tragi o concluzie vis-a-vis de tot ceea ce exista inainte de acel minuscul punct e, cu siguranta, una dintre cele mai grele misiuni ale omului. Sa inchei o perioada a vietii tale si sa incerci sa faci un bilant, sa-ti dai seama cum ai iesit din acea lupta cu timpul si cu tine, cat de sifonat ti-e sufletul si cat de clara mintea, sau invers – sa fie oare chiar asa usor? Sa-ti spui : “Asta a fost, asa s-a intamplat, sunt martor eu!” Sa incerci sa analizezi fiecare schimbare pe care o resimti in tine, si pe care ti-e atat de greu sa o exprimi…

Sau, lasandu-te pe tine ca individ la o parte, pentru ca esti om, si, implicit, esti o mare, un abis, nu te poti cuprinde cu propria-ti judecata, in propriile standarde si cuvinte – “Cunoaste-te pe tine insuti!” . Sa zicem ca ai citit o carte. Si ti-a placut. Si vrei sa o recomanzi. Sau, pur si simplu cineva te intreaba “ce carti ai mai citit?” Si tu ii spui. Si esti intrebat iar “ce concluzii ai tras tu in urma acestei lecturi?” si-ti dai seama ca nu te-ai gandit prea mult la asta, pur si simplu, tie ti-a placut naratiunea, te-ai regasit in personajul principal, ai fost una cu el, ca si cum tu erai eroul. Si acum ti se cere sa-ti spui parerea. Argumentata. Cateva cuvinte care sa-l faca pe cel cu care vorbesti sa ia acea carte, s-o citeasca si la randul sau, sa o recomande mai departe.

Ai fost la o prezentare, la un curs. Ce concluzii ai tras tu despre acel curs, despre acea prezentare?

In fond, ce e concluzia? Lasand la o parte definitia data de DEX si orice alte norme de definire a cuvintelor, eu cred ca o concluzie e un fel de reuniune dintre mine si ceea ce vad. Un pic diferita fata de opinie. Tu, spectator al lumii, observi. Sa zicem ca obiectiv. Si-ti spui “asta vad, asta inteleg”. Concluziile sunt, intr-un anume punct, viziunea noastra asupra unor fapte incheiate. Viziune care e, in majoritatea cazurilor, subiectiva. Si foarte greu de formulat.

google me

Am citit de ceva vreme despre noul browser lansat de echipa Google. Probabil ati auzit de Google Chroma. In respectivul articol peste care am avut placerea sa trec in urma cu cateva saptamani, acest produs era laudat, subliniindu-se totusi si cateva defecte. Am descarcat Google Chroma si astazi am ocazia sa va prezint avantajele si dezavantajele sale.

Personal, mi se pare un browser curat. Fara tot felul de chichitze impopotonate prin care sa se atraga atentia “eu eu eu, cel mai tare eu sunt”. Interfata simpla, care nu-ti oboseste ochiul. Si nici mintea (daca ai asa ceva). O fereastra blank cu o bara de titlu putin diferita fata de cele cu care ne-am obisnuit. Se pare ca incearca sa iasa din anonimatul barelor de titlu. Sincer, imi place sa vad ceva nou.

In ceea ce priveste viteza de incarcare a paginilor, am testat in paralel Google Chroma si Mozilla 3.0. Testul meu s-a bazat pe cautari Google. Am observat ca la unele cuvinte cheie, Mozilla bate Chroma, insa nu e neaparat cea mai buna metoda de a descoperi care browser e mai rapid.

Un plus al lui Chroma e faptul ca acolo unde Mozilla nu ma lasa sa accesez o pagina al carei certificat nu era valid (aparea o eroare gen “conexiune esuata”), noul browser imi afisa un mesaj politicos prin care ma invita fie sa accez oricum pagina respectiva, indiferent de consecinte, fie sa opresc accesul. Si, daca eram si mai curioasa, puteam oricand sa fac un clic pe butonul care spune atat de multe “Ajuta-ma sa inteleg”. Bineinteles ca odata ce fusesem de acord ca acea pagina nu reprezinta un pericol pentru mine si calculatorul meu, Chroma nu ma tot intreba obsesiv (ca Internet Explorer) de fiecare data cand accesam site-ul respectiv daca sunt absolut sigura de efectele nocive pe care le-ar putea avea informatiile de pe acel site asupra sistemului meu.

Un minus al lui Chroma – spuneau cei din ziarul pe care l-am citit eu – ar fi ca are interfata in romana. Doar in romana. Si cu toate astea, eu am reusit sa-l fac pe browserul meu sa imi vorbeasca si in engleza. Un minus real pe care l-am observat a fost faptul ca daca fac click pe un link catre un fisier (spre exemplu o melodie sau filmulet, sau document) nu mi se afiseaza o fereastra de dialog gen “Save / Open / Cancel” ci toate aceste fisiere sunt descarcate automat undeva in calculatorul meu. Nu e tocmai placut…

Nu am testat inca daca Google Chroma suporta si alte culori decat albastru. Dar cu siguranta mai am multe de explorat. Drept pentru care le multumesc celor de la Google pentru produsul lor care inca nu m-a facut sa imi smulg parul din cap de nervi.

Inutil sa spun ca astazi Chroma este browser-ul meu default. Incercati-l si voi!

Din nou, despre mine…

Eu sunt o secunda dintr-un timp prea mare ca sa-l poata cineva cuprinde, prea tare ca sa nu te doara, prea aspru ca sa te prefaci ca nu-l simti. Eu trec prin tine si tu nici n-ai idee ce ti se intampla. Iti cade parul, mainile incep sa-ti tremure, ochii sa-ti ascunda lumina, memoria sa-ti dea ghionturi nesuferita. Lent ti se intampla toate astea. Te vezi la 20 de ani, apoi, candva, nici nu-ti dai seama cand, esti la pragul de sus al unei usi pe care nu-ti amintesti s-o fi deschis, dar pe care esti sigur ca o vei inchide cu propriul suflet. Eu sunt pur si simplu ultima ta secunda. Toata viata ai fugit de mine, am incercat, crede-ma sa fug si eu de tine, sa te ignor, sa te refuz, sa te reneg. Dar, in ultima instanta, eu sunt secunda ta. Imbratiseaza-ma, nu m-ai mai vazut niciodata. Da-mi mana, ca un om serios. Te rog, nu fi timid. Nu ma poti mitui, nu ma poti evita, asa ca, te rog, incearca sa faci totul sa para mai usor, pentru tine, pentru mine, incearca sa accepti faptul ca noi doi nu putem fi separati, prin nicio lege, prin nicio minune. Fa-ma mai frumoasa. Fa-ti ultima secunda de neuitat. Ia-ma in amintire cu tine, povesteste-le celorlalti, din lumea cealalta, despre mine. Spune-le ca am vrut sa te fac fericit si nu m-ai lasat. Spune-le povestea mea. Spune-le cat de mult am incercat sa te urasc, sa te ranesc. Pentru ca fara tine, eu nu mai am niciun sens, viata mea – da, am si eu o viata – viata mea se topeste… intr-o secunda. Am fost un timp rau, necopt. Am vrut sa te evit pe tine, din egoism. Si-atunci am trimis Timpul sa-ti ia totul. Si timpul m-a ascultat. Ti-a luat puterea, vederea, familia, ti-a luat tot ce ai obtinut in viata ta. Tot. Si acum, daca nu ti-a mai ramas nimic, m-a trimis pe mine sa te iau. Sa te reintregesc. M-a condamnat. Ce crud a fost Timpul cu mine… Ce cruda am fost eu cu tine! Care ti-e ultima dorinta? Te intreb din politete, oricum aici nimeni nu e desavarsit in arta miracolelor si niciun vis nu se implineste. Poti sa ai dorinte, poti sa le rostesti cu voce tare, poti sa le tii pentru tine. Nimanui nu-i pasa. Ideea e sa te simti tu mai bine, sa speri pana in ultima clipa ca ceva se va schimba. Hai, ti-ai facut patul? Asterne-te si dormi. Si lasa-mi si mie un loc mic langa umarul tau, un loc de-o secunda. Lasa-ma sa trec, prea mult m-am luptat cu Timpul…

Dura lex, sed lex

Probabil ai dat de permis. Probabil ai citit legislatia. Probabil ai urat legislatia. Nu trebuie sa te chinui cu ea. Vino in Politehnica! Aici semnele de circulatie sunt astfel amplasate incat sa iti dai seama de semnificatia lor imediat ce le-ai vazut. Iata cateva exemple…

 

Access Denied!

 –== ACCESS DENIED FOR ALL HUMAN BEINGS!!! ==–

 

No Parking Here!

 –== NO PARKING HERE!!! ==–

 

Avoid This Building!

 –== AVOID THIS BUILDING!!! TURN RIGHT!!! ==–

 

Don\'t bother parking here, you\'ll be the only one, anyway!

 –== DON’T BOTHER PARKING HERE!!! YOU’LL BE THE ONLY ONE DOING THAT, ANYWAY… ==–

 

Acum ca v-ati invatat lectia, va rugam sa respectati legile!

Toate-s pe interes!

Am aflat azi. Stiam dintotdeauna, dar aveam speranta. Credeam ca mai exista valoare si prietenie sincera. Ca nu dai un deget si ti se ia mana cu totul. Ca nu mergi pe strada, esti calcat de o masina si toata lumea se uita la tine ca la un exponat de la gradina zoologica si, intr-un final, dupa ce toata mirarea a trecut, un necunoscut urla in gura mare “Chemati salvarea, ca n-a murit!” El e salvatorul, ca doar el a avut ideea geniala sa roage pe cineva sa sune la 112. Intamplator, telefonul lui tocmai se descarcase, sau mai avea suficienta baterie cat sa isi sune femeia, sau nu avea deloc telefonul la el, pentru ca statea in apropiere si iesise sa cumpere o bere, pentru care nu ii trebuia telefon. Inca speram ca anticul “Multumesc” nu s-a prabusit. Ca “Te rog” n-a murit. N-a murit cu adevarat, ce-i drept, dar in spatele unui “te rog” se ascunde un “frumos” lingusitor si egoist. Inca speram si inca sper ca lumea e sau poate fi buna. Ca barfa e o poveste pentru babe. Ca fetele de 10-12 ani nu au pretentii de telefoane mobile si habar n-au ce-i ala sexul. Ca sunt inca pure. Ca nu vor toale de 20 de milioane pe luna si accesorii de ultima moda. Ca donatiile marilor staruri nu sunt profitul cu care oricum nu mai au ce face, pentru ca au prea multi bani. Ca democratia exista in stare pura. Ca lumea este buna, in adancul ei si ca acest adanc nu e chiar asa de greu de gasit. Ca nu te duci bolnav la doctor si te intorci si mai bolnav acasa. Ca un secret pe care il ai cu cea mai buna prietena a ta nu e a doua zi stire publica. Sper ca inca mai exista notiunea de “cel/cea mai bun/a prietena/a”. Ca lumea isi va reveni din starea asta de degradare spirituala. Ca o bomba atomica nu e aruncata deasupra unei metropole doar pentru ca un om nu-l suporta pe celalalt. Ca nu exista dictatori. Ca oamenii sunt, in esenta lor, buni. Ca lumea nu s-a sfarsit cu adevarat. Inca sper toate astea. Ce ma costa?

Litera

Te rog sa nu ma mai strivesti cu privirea. Sunt si eu o litera schiloada, ca toate literele pe care le-ai mai vazut pe-aici, pe care le sufoci pe rand cu ochii tai. Ai impresia ca noi literele nu simtim apasarea ta? Pai, ce pot sa iti spun? Ai o parere gresita asupra faptelor reale care au loc atunci cand o litera este citita. Sigur ca da. Nu te-ai fi asteptat sa iti spun tocmai eu asta, o litera subtil infiltrata pe retina ta. Probabil acum te gandesti ca sunt o litera foarte tupeista. Ei bine, uite ca sunt. Pentru ca tu nu te-ai obosit niciodata sa ma bagi in seama asa cum meritam. Nu ai incercat nicio secunda sa ma privesti pe mine, asa cum sunt. O litera. O litera cu L mare. De ce cu L mare? Pentru ca, asa cum ai fost invatat(a), numele incep cu majuscule. Stiu, stiu, postmodernismul incearca din rasputeri sa rastoarne aceasta regula. Insa eu, in calitatea mea de reprezentanta a literelor, ma opun din aceleasi rasputeri. M-au scris cu L mic… Niciun pic de respect n-au pentru literele ca mine. Daca inca nu ti-ai revenit din mirare, lasa-ma sa iti spun eu care e treaba. Eu si familia mea (probabil ca te intrebi daca nu cumva ai innebunit… litere cu familii – lasa ca lamurim asta mai tarziu), cum spuneam, eu si familia mea am facut un pariu. Cine gaseste primul pe cineva care sa ne citeasca pe noi si doar pe noi. Ca litere, nu ca parte dintr-un text. Mama mea (da, am si eu o mama… nici la asta nu te-asteptai?) a fost prima care s-a dat batuta. Ea trebuie sa ne hraneasca pe noi, asa a spus. Si oricum ea nu mai crede in prostii din astea. Exact astea au fost cuvintele ei. Mi-a parut rau sa o aud vorbind asa, m-am simtit un pic descumpanita, caci pentru mine parerea mamei e foarte importanta. Insa eu nu am renuntat. Tata, de dragul mamei, s-a lasat si el de pariu. Ca sa nu o faca pe ea sa se simta aiurea, desi ea nu se simtea aiurea si l-a incurajat sa continue cautarea. Dar el a renuntat, a zis “Draga mea, asta e treaba de copii…” Am avut o revelatie auzindu-l. Pe vremea cand era tanar, el insusi se luase la intrecere cu parintii lui. Si castigase. Asta o simt in mine. Nu mi-a povestit-o niciodata. Insa simpla idee m-a facut sa fiu si mai ambitioasa. Visam sa castig. Insa trebuia sa am grija sa nu transform acest vis intr-o obsesie, pentru ca altfel, riscam sa-mi ruinez orice sperante, orice alte sanse de a fi citita. Ramaneam in competite, deci, eu si sora mea geamana. Si ea era la fel de ambitioasa ca si mine. Voia cu orice pret sa fie citita. A cazut insa in capcana pe care eu cu atata grija am evitat-o: a devenit obsedata de acest vis. Zi de zi elabora tactici pentru a castiga. Iesea in calea tuturor cititorilor, singura, pentru a se face vazuta. In fiecare zi, in fiecare clipa era peste tot. Doar-doar o observa-o cineva. Insa, fiind consoana, era ca si invizibila. De fiecare data cand era aproape sa fie citita, oamenii adaugau vocala “e” sau vocala “i” si sora mea cunostea constant dezamagirea… Am incercat sa o ajut pe ea, sa renunt la visul meu, pentru ca era in mine un sentiment de mila fata de ea, de neputinta, pentru ca, in sinea mea, stiam ca ea nu va putea fi niciodata citita singura. Asa cum e ea. Unica. Am incercat sa ii domolesc avantul tineresc, dar n-am reusit. M-a dat la o parte, ca pe o oarecare. A inceput sa devina foarte ingamfata, avea impresia ca e o litera nobila si ca de aceea nimanui nu ii e dat sa o citeasca. Simtea ca e unica si ca e sacra. Si ca oricine ar citi-o va pati ceva ingrozitor si va fi pedepsit pentru ca a incercat sa patrunda litara divina. Incetul cu incetul, aceasta aroganta i s-a stins si a cazut in depresie. Nu am putut face nimic ca sa o mai salvez. Intr-o zi, s-a sinucis. Am gasit-o spanzurata pe-o hartie rupta… De atunci, ea nu se mai gaseste decat in alfabetele vechi. Si e, intr-adevar, o litera rara, fiind greu de citit si de pronuntat. Vreo 7 sunete o alcatuiesc doar pe ea. Si-a dobandit, iata, deci, gloria mult visata. Insa mie mi-e dor de ea. Era sora mea si ne intelegeam bine. Foarte bine, chiar. Inainte de acel pariu stupid. Orgoliul nostru de litere s-a intors impotriva noastra. Mama si tata au fost devastati de moartea surorii mele, incat curand au disparut si ei din alfabet si si-au ocupat locul de cinste printre literele moarte. Am ramas eu, sa duc mai departe numele familiei. Sa calatoresc din loc in loc, din pagina in pagina, din cuvant in cuvant, din poveste in poveste. Am ajuns sa fiu citita, pana la urma. Sa iti spun cum: eram odata cocotata pe firma unui restaurant. Vopsita frumos, cu rosu (rosu e culoarea mea preferata, apropo). Un batran voia sa intre. Ii era sete, era o vara caniculara. Incercand sa urce treptele din fata restaurantului, s-a impiedicat si, privindu-ma speriat, a strigat: “Aaaaaaaaa…” Am fost coplesita de fericire si de un sentiment de melancolie profunda. Castigasem pariul, dar familia mea nu mai era. Eram eu singura. Singurul A din lume…

Interviu cu rosia perfecta

Eu sunt o rosie narcisista. Ador sa mi se spuna povesti de dragoste, povesti triste ale unor oameni tristi care au avut un destin trist. Sunt o rosie sensibila si lacrimogena. Sunt perfect rotunda si foarte rosie. Imi place culoarea mea si daca as fi un om pe mine m-as manca prima data.

Eu sunt regina rosiilor, rosia vesnica. Pentru salata imparatului pe mine m-au ales. Daca nu m-ar fi furat un copil flamand, probabil ca as fi ajuns sa fiu gatita. Dar copilul era flamand. Aproape ma mancase, cand a fost prins de o sluga a imparatului si batut. Desi era flamand. Dar aproape ma mancase, pentru ca nu observase cat de perfecta eram. Dupa ce si-a infipt coltii in mine si mi-a sfasiat pielea perfecta, aratam ca o rosie intoarsa din razboi. Inca eram perfecta. Dar nu mai eram potrivita pentru imparat. Mofturosii… habar n-au ei ce e aia o rosie perfecta, nu stiu sa aprecieze perfectiunea, pentru ca sunt limitati.

Eu nu am avut niciodata copii. Chiat ma gandeam zilele trecute ce s-ar fi ales de ei. EU, fiind o rosie fotomodel, nu i-as fi putut ingriji.

La varsta de 14 zile am intrat in atentia presei rosiilor. Eram prea perfecta. Nu ma stricam ca celelalte rosii. Nu ma alteram ca toate rosiile de rand. Caldura soarelui imi facea bine, ma facea mai rosie decat toate rosiile din lume.

Oamenii, niste salbatici! In ultimele secunde de viata am reusit sa vad doar cum acel copil flamand care ma furase si care mancase bataie din cauza mea, ceea ce i-a sporit foamea, m-a trantit in noroi si a inceput sa calce pe mine, sa sara cu ambele picioare pe mine. Eram indignata. Ma indignam din ce in ce mai tare, pe masura ce eram macelarita in asa hal. Apoi n-am mai vazut nimic. Cu atat mai bine, caci devenisem o rosie imperfecta si nu mi-ar mai fi placut de mine…

Sunt aici in aceasta geanta…

… da, sunt eu, cartea ta. Si sunt nerabdatoare sa iti aduci aminte de mine, sa ma scoti la lumina, sa imi oferi un aer proapat pe care sa il poata respira si literele mele, ele, care sunt atat de obisnuite cu intunericul gentii tale, acum tipa, urla, se schimonosesc de durerea anonimatului in care le-ai abandonat. Intotdeauna am fost o carte ascultatoare, nu ti-am reprosat ca mi-ai indoit pagina 47 cand ai dat fuga sa raspunzi la telefon. Te suna atunci, parca, prietenul tau, si nu ai ezitat sa ma arunci in pat, noroc ca am aterizat pe o perna, altfel a 23-a fila a mea ar fi avut de suferit. Tie probabil nici prin cap nu iti trece ca paginile mele sufera si sunt sensibile, habar nu ai ca eu vad tot, ca eu simt tot, ca pe mine ma dor gesturile tale de nepasare. Iti spui probabil ca sunt o simpla carte. Si ca, intamplator, am ajuns sa fiu a ta. Tu nu stii ca nu tu m-ai ales pe mine, ci eu pe tine, ca ti-am fost, intr-un fel, predestinata. Inca de cand am vazut lumina, intai pe cea artificiala din editura unde amfost crescuta, apoi pe cea naturala, soarale meu dulce si cald, pe care il ador, caci stiu ca atunci cand il vad, inseamna ca tu ma rasfoiesti. Te-am asteptat dintotdeauna si crede-ma ca vesnicia mea e altfel decat a ta. Pentru mine, cand sunt citita, timpul e echivalent cu fericirea. Ma imbat cand mainile tale ma mangaie si sangerez cand ma inchizi si ma ascunzi in geanta ta. Literele mele isi iau un aer macabru, dar tu nu stii asta, n-ai putea sti asta.

Nu stiu exact cand m-am nascut. Voi, oamenii, aveti registre in care sa va notati cu precizie data si ora cand ati deschis ochii. Eu, neavand ochi ca ai vostri, ca ai tai, copila mea, port drept pecete a nasterii mele cateva randuri pe prima si pe ultima pagina. Acolo sunt instiintata, te instiintez pe tine, de fapt, in ce an am fost tiparita si unde. Insa nu stiu cand m-am nascut. Acea data nu e data inceperii constiintei mele. Drept sa-ti spun, eu am trait dintotdeauna. Si m-am gandit la tine. Si te-am asteptat. La inceput eram cuvantul. Apoi eram hartie si cuvant, cerneala si hartie. Eram gandul insusi. Mult timp am fost asa. Apoi s-au decis ca vor sa ma tipareasca. Eram hartie, eram manuscris, eram copil. Dar simteam forta mea, simteam ca eman o energie care-ti e dedicata, draga cititoare, tie si numai tie. Ce extaz era sa fiu presata, sa mi se intipareasca literele in mine, sa fiu tiparita. N-am sa uit acele zile minunate cand mi-am primit coperta, cand mi-am primit insemnele. Pana cand el, editorul, dumnezeul nostru, al cartilor, a spus ca sunt gata. Nu mi-a zis doar mie, ci tuturor cartilor care s-au nascut intru lumina odata cu mine. Dar eu am simtit ceva in glasul lui, o unduire, ca si cum mi-ar fi vorbit in special mie. Si atunci am stiut ca destinul meu incepuse, ca era dictat de o forta mai mare, ca eu eram deja in posesia ta, doar ca tu nu stiai inca. Au urmat ceasuri intregi de intuneric. Eu si alte carti, prietene mie, am fost inchise, brutalizate, inghesuite intr-o cutie, care a fost apoi legata cu sfori si sigilata, astfel incat literele noastre abia mai puteau respira, plus ca, intre noi fie vorba, eu sufar de claustrofobie inca de cand eram tiparita. Nu stiu cat am fost tinuta in cutie. Imi amintesc doar ziua cand am fost pusa intr-o vitrina. Cand coletul in care eu si alte 19 carti eram tinute prizoniere a fost deschis, am crezut ca e o minune. Si am stiut, instinctual, ca aceea era ziua in care tu vei intra in posesia mea. De fapt, ziua in care tu vei deveni a mea. Iubita mea cititoare. Te-am zarit din vitrina inca inainte sa intri in librarie. Te uitai la mine cam ciudat, dar am simtit ca in mintea ta e o furtuna, ca neuronii tai lucreaza foarte repede. Am fost dezamagita sa vad cum treci mai departe. Te vedeam dupa colt, am incercat sa strig dupa tine, sa te intorci, sa ma cumperi, caci m-ai gasit, eu eram ceea ce cautai, alinarea de care aveai nevoie. Te-ai intors a doua zi. Si a treia. Si abia in a treia zi destinele noastre s-au reunit. Nu eram scumpa, hartia mea nu era de cea mai buna calitate, dar literele mele, cerneala mea, coperta mea, mirosul meu… erau de-acum ale tale.

Si ca orice om, ai inceput sa ma parasesti incetul cu incetul. Dar eu aveam speranta. Ma citeai, ma aruncai in geanta, ma tranteai peste tot, ameteam cand alergai sa prinizi metroul, iar eu eram strivita… Insa astazi, astazi e ziua cea mare in care eu te voi captiva. In care eu si tu ne vom uni, ca doi iubiti. Tu vei sti ce stiu si eu. Nu mai pot astepta, astazi este ziua mea. Asa ca aculta cu atentie, si scoate-ma de aici. Sunt in aceasta geanta, in geanta ta. Da, draga mea cititoare, sunt eu, cartea ta…

« Articole mai vechi