Maine ma duc acasa. In sfarsit. Credeam ca spiritul Craciunului (prezent) o sa ma ocoleasca anul asta, dar se pare ca nu e deloc asa. Abia astept sa impodobesc bradul, asa cum faceam cand eram mica, sa scot globuletele din cutii, sa le aleg pe cele mai frumoase, sa le atarn de crengile subtiri, sa asez beteala de jur imprejur, sa pun beculete si apoi sa privesc minunea. Pentru ca da, am ramas copil si ma bucur de copilarie, ma bucur ca exista Mos Craciun, ma bucur de mirosul de cozonaci, de zapada, de cadouri si de colinde. De momentele petrecute in familie, de mirosul de cozonaci. Imi place sa stau cu mama la bucatarie si sa o ajut, sa stau de vorba cu tata. Sa petrecem clipe frumoase in familie. Si cand sa fac asta, daca nu de Craciun?
Craciun fericit tuturor! Si fie ca Mosul sa va aduca tot ceea ce va doriti!
the spirit of present christmas
now playing : goo goo dolls – iris
Caminele s-au golit de studenti, zapada a acoperit stradutele inguste din Regie, soarele incepe sa o topeasca, de unde rezulta prea mult noroi. Inca alunecam pe gheata, inca ne tinem de mana ca sa nu cadem, inca ne udam la picioare. Masinile trec pe rosu la semaforul de la Maxx, studentii la fel. Se vad urme de roti de geamantane in zapada. Prima impresie – pe aici a trecut cineva cu o sanie – e gresita. Dar parca cele doua urme de fagase aproape paralele imi amintesc de iernile in care imi caram singura sania pe un deal din spatele blocului, imi amintesc de primele trante in zapada, de oamenii de zapada si de armatele de bulgari, de voia buna si rasul tuturor copiilor, de hainele ude pe care mama mi le schimba cateva ore mai tarziu, certandu-ma. Dar cui ii mai pasa de cearta, cand obrajii imi erau rosii, cand ma simteam plina de bucurie, dupa o zi de sanius? O vrabie se zbate intr-un copac, in cuibul ei mic, ciripeste nerabdatoare, ii e foame. Masinile inzapezite au inceput sa dispara, pleaca studentii acasa… Se mai aude, din unele camere, cate un ecou al petrecerilor din camin. Cineva ramas in urma profita de faptul ca nu mai e nimeni care sa faca galagie din cauza muzicii date prea tare. Nu mai e nimeni deranjat. Se repara un dus stricat, o turma de instalatori se holbeaza la apa care curge si curge si curge… si nu stiu ce sa faca. Fiecare isi da cu parerea, nimeni nu ia nicio decizie. Iar eu? Ma pregatesc si eu, ca toata lumea, sa plec acasa de Craciun. E prima data cand mi-e greu sa imi strang lucrurile, cand as vrea si n-as vrea sa parasesc aceasta camera, acest scaun, aceasta masa, cand n-as vrea sa inchid geamul si sa incui usa pentru aproape doua saptamani. Si-ncerc sa-mi aman plecarea, sa mai rad cateva ore, sa ma mai plimb, sa mai merg la cumparaturi, sa mai stau. Si ascult si eu muzica foarte tare, pentru ca nu vreau sa ma simt singura, pentru ca nu sunt singura, sunt doar nostalgica. Cred ca e cazul sa pun punct. Si pentru ca nu ma simt in stare sa pun un singur punct si sa plec in oras, voi lasa cuvintele in suspensie, asa cum fac de obicei…
my anchors
Acestea sunt cele doua persoane care fac ca viata mea sa fie mult mai frumoasa si mai interesanta, 2 bomboane fara de care mi-ar fi foarte greu si care nu ma lasa sa devin o depresiva, care ma fac sa rad chiar si atunci cand mi se pare ca totul s-a sfarsit, care ma hranesc cu voie buna, care ma fac sa simt ca merita sa respir. Cele 2 ancore ale mele! Pe care le ador! :*
pot, pentru ca eu cred ca pot (1)
Dimineata se trezise gandindu-se la el si nu si-l putuse scoate din minte intreaga zi. “El” era de acum o parte din ea, isi dadea bine seama. Ar fi fost atat de bine daca si cu “el” s-ar fi petrecut acelasi lucru, isi spunea. Dar ea stia ca nu are rost sa isi faca iluzii, ca toate acele scene pe care si le crease in minte erau menite sa ramana doar in imaginatia ei. Crunta realitate, dulci vise! Ar fi vrut sa il sune, sa ii spuna ca tine la el, ca il asteapta sa se intoarca, dar stia cat de lipsit de sens era sa faca asta. Stia ca ea nu va fi niciodata asa cum “el” isi doreste. Stia ca “el” are alte planuri, alte standarde, pe care ea, lipsita de rabdare, si totusi dorindu-si sa aiba mai multa rabdare, nu putea sa le atinga. Si atunci se intrista, se privea in oglinda, isi gasea doar defecte, cauta sa se ascunda de toti si de toate, se inchidea in ea, ca o perla intr-o scoica, ramanand acolo un timp nedeterminat.
- Pentru ce atata tristete? isi zisese intr-o zi.
Isi daduse de mult seama ce are de facut, doar ca era foarte nehotarata, si ii era foarte greu sa realizeze care ii sunt tintele. Se multumea cu putin, isi pierdea repede curajul si increderea. Cand cadea si se lovea, trebuia sa treaca mult timp ca sa isi revina dupa soc. Se obisnuise sa cada si sa nu fie prinsa de nimeni. Asa isi inchipuia ea esecurile. Si era foarte descurajata de faptul ca “el” ar fi vrut-o mai curajoasa, mai ambitioasa, mai increzatoare. Mai plina de viata si de zambet.
- Daca “el” ar vrea…
Si atunci se aprinse o scanteie.
- Stiu ce am de facut…
Trebuia sa aiba incredere in ea insasi, sa ajunga sa se iubeasca pe sine, sa vrea sa fie mai buna, sa creada ca poate fi mai buna. Nu era nici singura pe lume si nici nu era bolnava. Ea putea. Asta era tot ceea ce trebuia sa stie.
- Pot, pentru ca eu cred ca pot!
Asta era tot ceea ce ii trebuia. Si ea stia ca il vrea pe “el”. Si stia ca si “el” s-ar putea sa o vrea pe ea. Si daca ei doi ar fi fost impreuna, ea era sigura ca ar fi putut sa fie fericiti.
- Nu-mi trebuie nimic mai mult decat siguranta ca POT sa il fac sa zambeasca, sa il faci fericit…
Avea de dat o lupta grea cu ea insasi, cu demonul ei care n-o lasa sa traiasca, dar in final, cine stie?, poate chiar EA va invinge. Se va invinge. Si atunci va fi, gandea ea, o minunata lume noua. Un inceput pe care nu vrea sa il mai rateze.
- Si daca perspectiva acestui inceput exista, atunci de ce sa nu mai sper?
ce frumos ninge!
- Ninge atat de frumos!
Julia deschisese fereastra mica a camerei ei si atarna pe jumatate afara, vrand sa simta cu tot dinadinsul fulgii usori cum ii gadila fata pentru o clipa, cum ii patrund topindu-se prin pori, iubind recele, iubind dansul haotic si fara de sfarsit al fluturilor albi. Statuse asa cateva minute, incercand sa prinda cat mai mult din acest miracol, sa fie ea insasi parte din el, dar, desi adora spectacolul, se vazuse nevoita sa intre inapoi la caldura, inchizand cu oarecare urma de regret geamul. Mai ramasese cateva minute tintuita de sticla curata “eu aici, inauntru, iar ei acolo, afara, simtim la fel”. Avea obrajii rosii si se simtea foarte bine, acum ca se racorise. Era ca si cum, dintr-o data, toate grijile disparusera, parca, fara urma.
Lua din nou cartea de pe masa, incercand sa reinnoade firul povestii, o poveste cu o Iulia care era la fel de indragostita de ninsoare ca si ea. Ar fi vrut sa fie acolo, alaturi de personajul acesta care o fascinase, sa iubeasca si sa sufere alaturi de Iulia cea imaginara, sa danseze ca un fulg de nea, sa zboare sus, foarte sus, si sa nu se mai intoarca niciodata intr-o lume care, i se parea ei, ii vrea raul.
- La ce te gandesti, Julia? o intrebase candva o prietena a ei.
- As vrea sa fug. Departe. Sa uit de tot… raspunsese ea si ramasese cu privirea in gol, cu gandul la alte lucruri, existentiale, pe care i-ar fi placut sa le impartaseasca cu toata lumea, dar pe care le tinea ascunse sub fruntea ei ingusta si alba ca zapada.
- Uneori, Julia, spui niste chestii care ma fac sa ma intreb daca eu chiar te cunosc. Cine esti tu, draga mea Julia, cine esti tu?
Nu stia ce sa raspunda si ramanea visatoare, pierduta intr-o lume a ei, incat Marina nu mai indraznea sa o deranjeze, de teama ca aura de inger a prietenei ei s-ar putea risipi si cine si cum ar mai putea avea grija de Julia atunci?
Julia se gandea, sorbind cu zgomot din cana de ciocolata fierbinte, la cat de frumos ar fi daca s-ar putea plimba prin ninsoare cu iubitul ei secret… el sa o tina de mana si sa ii incalzeasca degetele mici, ea sa pretinda ca ii este frig, el sa o ia in brate, fragila cum e, ea sa se topeasca de drag, el sa o adore pe ea, asa cum e ea, mica, sa-i dea jos esarfa – neaparat rosie – si sa o sarute, iar peste ei, de sus, sa cada fluturii…
- As vrea sa fug… departe…
Acolo unde exista un “el” si o “ea”, unde exista doar un el si doar o ea, si doar dragostea lor. La asta se gandea Julia cand ningea… si la acel “el” care exista, dar care era departe. Acolo unde ar fi vrut sa fie si ea.
Politehnica: Calculatoare – anul 2, semestrul 1
- Teoria Sistemelor
O materie care, pe mine cel putin, m-a facut sa-mi aduc aminte de liceu, nu pot spune exact de ce. Atmosfera cursului e un pic apasatoare, iar la ora 8 dimineata nimeni n-avea chef de aceasta apasare. Se facea prezenta, deci sala era plina. Ca sa prinzi loc bun, trebuia sa te scoli foarte devreme. Daca voiai sa dormi linistit, te sculai tarziu si te duceai in ultima banca. Ce am invatat? Ca EC101 e o sala mult prea mica si infecta pentru un curs cu prezenta. Ca femeia de serviciu stie sa fie si rebela. Ca nici chiar eu nu vreau sa stau mereu in prima banca mereu. Ca trebuie sa imi schimb iar ochelarii…
TS-ul e primul curs, zic eu, care te face sa iti dai seama ca in facultatea asta obiectele de studiu chiar au legatura unele cu altele. Aici veti folosi cunostinte de la Mate3 – transformata Laplace, transformata Z. Veti intelege unele notiuni de la EEA, veti afla ce se masoara in decibeli pe decada si nu va veti mai mira cand Cupcea va face grafice aparent fara nicio legatura cu lumea inconjuratoare. Ceva mai tarziu la Achizitii de Date si Electronica Digitala va veti aminti inca – poate – de unele notiuni “de cultura generala” cu care ati avut de-a face la aceasta materie.
Proful – Sever Serban – dicteaza repede si mult. Si vorbeste ca si cum ar citi dintr-o carte. A si scris o carte, pe care daca doriti, v-o puteti procura de la dumnealui. El insusi a spus ca la achizitonarea unei carti, 1 punct (din 10) este garantat adunat la nota studentului care e dispus sa de 38 de lei pe o carte de “Sisteme de reglare automata”. Seminarul se face tot cu proful. Ce mi-a placut? O dovada extraordinara de organizare – stiai sigur ce subiecte pica la examen – pentru ca s-au facut la seminar – nimic din afara ariei deja acoperite la seminar. S-a pus foarte mare accent pe teorie.
Materie structurata in 2 parti: la partial se testeaza prima parte, la final cea de-a doua. Schema: 2 subiecte de teorie (se iau foile dupa 50 de minute, o ora) + 2 probleme – inca 50 de min. Trebuie sa faci 50% din subiectul de teorie si 50% din probleme.
Prezenta la curs e mai importanta decat esti lasat sa crezi. Face diferenta dintre un student picat si unul trecut.
Evaluare: Seminar+Prezenta la curs 10 puncte + 2 teme 2*10 puncte + partial 30 de puncte + examen final 40 de puncte.
Foarte multi picati din cauza teoriei. Refacerea partialului posibila la examen.
Atentie! Proful fumeaza la examen!
- Elemente de Electronica Analogica
Prima intalnire cu groaza. Nicolae Cupcea stie cu siguranta sa se faca… respectat. Desigur, mult mai respectat s-a facut la ED 
) (urmeaza sa povestesc ce s-a intamplat). O materie imposibila pentru marea majoritate a studentilor. Curs tinut cu 2 serii in EC105, amfiteatru la inceput neincapator (pana la al 2-3-lea curs), ulterior mult prea mare. Norocul celor prezenti la curs, deoarece, stand mai aproape de tabla, puteau sa tina pasul cu viteza de scriere/vorbire a domnului profesor. Se scrie repede. Se holbeaza lent. Studentii se holbeaza lent la infinitele formule si la derivatele “simpliste” care ocupa o tabla intreaga. La schemele deosebit de incurcate. Un pic de admiratie pentru un om care are atat de multe scheme in cap… pentru ca noi studentii ne-am straduit foarte tare sa le retinem pentru examen…
Pentru ca eram 2 serii la acest curs, la inceput proful era foarte iritat din cauza galagiei. Cand a trebuit sa predam prima tema, s-a enervat si a plecat de la curs, lasandu-i pe cei dorinici sa invete electronica cu buza umflata.
Problema principala: ca sa treci examenul trebuie sa iei la cel putin 3 dintre cele 5 subiecte nota 5. Cu alte cuvinte, daca obtii 10 10 4 4 4, pici. Au existat cazuri in care s-a picat sadic cu nota 8,20. Un student norocos cu 6 5 4 0 0 la examen si a carui medie totala este peste 5 trece. Structura: 2 aplicatii ( 1 PSF – il face aproape toata lumea, si o problema cu AO), 3 teorii.
Seminarul se face cu domnul Adrian Surpateanu. Si atat. Personal, nu am fost impresionata de dumnealui. Daca veti ajunge la facultatea asta, veti intelege de ce. Pentru ca am terminat cu electronica definitiv, pot sa spun ca… mi-a displacut total acest profesor. Din punct de vedere al cunostintelor de electronica, nu am nimic cu dumnealui. Dar nu ne invata nimic la seminarii. Pur si simplu pune o schema pe tabla, apoi in “30 de secunde” ne-o rezolva si se uita la noi “Ati inteles? 
” Se poarta ca si cum ar fi de datoria noastra sa invatam singuri sa descifram tainele electronicii… daca nu reusim suntem prosti. Daca reusim, ne arata el ca tot prosti suntem. Aveti grija sa nu-l enervati, s-ar putea sa aveti surprize la examen.
Laboratorul nu se stie cu cine se face… Depinde de grupa. Mihai Coman, cel cu care am facut eu, a fost OK. La laborator, note mari, atmosfera relaxata. La colcviu, crima si pedeapsa. Da o lucrare cu subiecte inclusiv din curs (calcule ale unor formule pe baza schemelor de baza din laborator). Dar pana la urma, baiat bun.
Teme? Cand le copiati de la singurele 2-3 persoane care chiar stiu sa faca tema, aveti grija sa mai modificati paranteze, notatii etc… In rest, am auzit ca au fost date si teme xeroxate. A fost si o tema de simulare in Multisim. Facubila.
Evaluare: seminar 10p + laborator 10p + 3 teme 3*10p + examen final 50p
- Programare in Limbaj de Asamblare
Despre materia asta nu pot sa zic decat ca daca proful ar fi fost cu 20 de ani mai tanar, ar fi fost foarte sexi si toate studentele s-ar fi indragostit de el
Curs – extrem de plictisitor… din cauza slide-urilor… din cauza ca era de la 8 dimineata vinerea… si din alte cauze… extrem de plictisitor.
Laborator – desfasurat dupa deviza “ai inteles? bine. n-ai inteles? mai gandeste-te” Toata lumea se uita nevinovat la laborantul care parca voia sa ne faca sa intelegem anumite chestii. Cand aproape intelesesem, trecea la altceva. Dar a adus bomboane inainte de Craciun… 
La partial se da doar teorie. Circula o lista de subiecte. Circula si rezolvarile lor (ca sa nu te mai obosesti sa le cauti prin carte). Circula si zvonul ca se poate copia foarte usor. Dar nu intotdeauna… Cei care fac laboratorul cu proful vor avea surprize. Nu vor fi lasati sa copieze, dar mi se pare absurd sa copiezi cand la cursul dinaintea examenului partial ti se spun cele 5 subiecte pe care le vei primi…
Ce veti invata? Despre istoria procesoarelor, despre structura lor, despre Intel si despre cum se programeaza procesoarele. Si despre cum se programeaza intr-un limbaj foarte apropiat de cel al masinii. Trebuie sa uiti toata sintaxa C, C++ etc. Trebuie sa gandesti in limbaj de asamblare ca sa poti programa in limbaj de asamblare… )
Examenul final se desfasoara dupa urmatoarea schema: 2 probleme – 1 ora. Prima problema – jumatate de ora – ti se ia foaia, a doua problema – jumatate de ora – ti se ia foaia. Apoi se poate reface partialul – daca l-ai picat, daca vrei marire, daca nu te-ai prezentat – 5-6 subiecte, o jumatate de ora, aceeasi lista de subiecte.
Evaluare: laborator 20p, partial 30p, examen final 50p.
- Programare Orientata pe Obiecte
Un curs la care nu m-am dus, dar apoi mi-a parut rau, pentru ca jumatate din aplicatiile de laborator se faceau inainte la curs. N-am invatat Java decat inainte de examenul final. In cateva zile am inteles toate chestiile care un semestru intreg mi s-au parut a fi un mister. Nu cred ca are sens sa spun prea multe despre aceasta materie – “se studiaza Java” ar fi de ajuns. De ce? Pentru ca Florin Moraru a iesit la pensie. Deci studentii din seria CA nu se vor confrunta cu aceleasi probleme si dileme ca si noi. Din toata afacerea asta s-ar putea scoate un curs extrem de interesant… studentii vor sa invete Java. Important e sa vrea si profii sa ii invete pe studenti.
- Analiza Algoritmilor
Am doar 3 cuvinte de spus aici: FELICITARI, CRISTIAN GIUMALE!!
Este primul curs in 2 ani de zile de care sunt cu adevarat multumita.
Cursul de 3 ore s-a desfasurat vinerea, de la 11 la 14. Cu toate astea, cred ca nu am lipsit decat de 2 ori. Calitatea cursului: nota 10 ar fi putin. Expunere clara. Daca n-ai inteles, se reia explicatia. Dar in principiu intelegi din prima. Curs interactiv. Glume presarate pe ici pe colo cand proful vedea ca… frumoasele dupa amieze de vineri ne fac cu ochiul.
La analiza algoritmilor inveti despre algoritmi si despre… analiza lor. Ce feluri de algoritmi exista, cat de complecsi sunt ei. Cum sunt problemele. Cum demonstrezi ca un algoritm e corect? Cum specifici formal un algoritm. Aparent, plictisitor. In realitate, daca esti student la Giumale, nu ajungi decat sa-ti doresti sa faci toate cursurile cu el. Eu asta imi doresc…
Laboratorul e un fel de seminar mai mult… Dintre asisteni, Traian Rdebedea e cel care face treaba cea mai buna. Intr-adevar, da lucrari si teme oarecum dificile, dar la examen iti vei da seama ca de fapt ce a facut el a fost mai mult decat util. Explicatiile lui nu se ridica la nivelul celor ale profului, dar cu siguranta ca lamuresc multe chestii si te ajuta enorm.
Evaluare: 40 de puncte examen final + 60 de puncte laborator (10 puncte activitate, 20 de puncte – 2 teste, 30 de puncte – 3 teme)
Mult succes!
poli kind of stuff
ai fost candva student. sau esti student. pentru mine, e totuna. din cate am auzit, viata de student e aceeasi, fie ca se intampla in anii ‘70, fie ca e deja fictiune de secol 21. diferente intre generatii insesizabile din punctul de vedere strict educational. sa lasam la o parte evolutiile pe planul vestimentatiei. si al tendintelor de turma. erau si atunci, sunt si acum, dar sub alt aspect. in orice caz, simpla lor existenta e suficienta. sub o forma sau alta, fitzele sunt fizte. dar nu vreau sa vorbesc despre fitze. sau despre factorii externi vietii de student. ci numai si numai despre existenta din cei 6 pereti ai amfiteatrului/salii de curs/seminar. sau, prin extensie, de campusul studentesc. si nu vreau sa ma refer la orice campus, ci la minunata Regie. la minunata facultate politehnica. unde vin in fiecare an mii de elevi, se transforma in studenti, termina sau abandoneaza, iar la final miile de studenti se transforma in suuuuuuute de ingineri.
scenariu tipic al unui curs de profil (gen eea, plas, elth etc.)
primul curs : o maaaaaaaaare de oameni. de studenti, pardon. 2 serii in general, asta face cam 300 de oameni, daca nu mai mult. de suflete. dornice sa invete. sa auda. sa cuprinda tot domeniul dintr-o suflare. recomandare pentru prof – in primul curs ar trebui sa fie inglobata toata materia. si sa se tina cont si de prezenta. ca sa … auda toti totul. dupa primele 10 minute, studentii sunt inca in transa. e ceva nou pentru ei. li se pare interesant. dupa 3 cursuri n-o sa li se mai para la fel de interesant. dupa prima ora, urmeaza pauza. dupa pauza, a doua ora. in cea de-a doua ora, parca ar fi tot pauza. LINISTE, VA ROG! urla un pichinez de la tabla. aaa, e proful. dadada, hai sa ne prefacem ca il bagam in seama. la a treia ora…
al doilea curs. al treilea. al patrulea : deja s-a injumatatit numaurl de persoane prezente in amfiteatru. lumea prefera sa studieze in particular. slide-urile sunt pe net, proful si-a exprimat in mod deliberat dorinta de a fi lasat sa scrie zeci de table in liniste. studentii au fost de partea lui.
al cincilea, saselea, zecelea curs… unsprezecelea… vacanta de iarna / mai e mult pana mergem la mare?
al doisprezecelea curs : a zis ceva de examen?
al treisprezecelea curs : a dat o lista cu probleme!
al paisprezecelea curs : trei dintre cei 10 studenti prezenti au primit punctaj pentru prezenta la curs. de ce? pentru ca au gresit sala…
ne vedem la examen
despre concluzii
CONCLÚZIE, concluzii, s.f. 1. Încheiere a unui şir de judecăţi; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăţi date şi al cărei adevăr depinde de adevărul judecăţilor date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei opere, care cuprinde rezultatele finale. ♢ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanţi în cadrul unei dezbateri şi a arăta consecinţele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstraţiei. 4. (Jur.; la pl.) Expunerile părţilor şi ale procurorului într-un proces. ♢ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziúne s.f.] – Din fr. conclusion, lat conclusio, -onis.
Sa pui punct si sa tragi o concluzie vis-a-vis de tot ceea ce exista inainte de acel minuscul punct e, cu siguranta, una dintre cele mai grele misiuni ale omului. Sa inchei o perioada a vietii tale si sa incerci sa faci un bilant, sa-ti dai seama cum ai iesit din acea lupta cu timpul si cu tine, cat de sifonat ti-e sufletul si cat de clara mintea, sau invers – sa fie oare chiar asa usor? Sa-ti spui : “Asta a fost, asa s-a intamplat, sunt martor eu!” Sa incerci sa analizezi fiecare schimbare pe care o resimti in tine, si pe care ti-e atat de greu sa o exprimi…
Sau, lasandu-te pe tine ca individ la o parte, pentru ca esti om, si, implicit, esti o mare, un abis, nu te poti cuprinde cu propria-ti judecata, in propriile standarde si cuvinte – “Cunoaste-te pe tine insuti!” . Sa zicem ca ai citit o carte. Si ti-a placut. Si vrei sa o recomanzi. Sau, pur si simplu cineva te intreaba “ce carti ai mai citit?” Si tu ii spui. Si esti intrebat iar “ce concluzii ai tras tu in urma acestei lecturi?” si-ti dai seama ca nu te-ai gandit prea mult la asta, pur si simplu, tie ti-a placut naratiunea, te-ai regasit in personajul principal, ai fost una cu el, ca si cum tu erai eroul. Si acum ti se cere sa-ti spui parerea. Argumentata. Cateva cuvinte care sa-l faca pe cel cu care vorbesti sa ia acea carte, s-o citeasca si la randul sau, sa o recomande mai departe.
Ai fost la o prezentare, la un curs. Ce concluzii ai tras tu despre acel curs, despre acea prezentare?
In fond, ce e concluzia? Lasand la o parte definitia data de DEX si orice alte norme de definire a cuvintelor, eu cred ca o concluzie e un fel de reuniune dintre mine si ceea ce vad. Un pic diferita fata de opinie. Tu, spectator al lumii, observi. Sa zicem ca obiectiv. Si-ti spui “asta vad, asta inteleg”. Concluziile sunt, intr-un anume punct, viziunea noastra asupra unor fapte incheiate. Viziune care e, in majoritatea cazurilor, subiectiva. Si foarte greu de formulat.
google me
Am citit de ceva vreme despre noul browser lansat de echipa Google. Probabil ati auzit de Google Chroma. In respectivul articol peste care am avut placerea sa trec in urma cu cateva saptamani, acest produs era laudat, subliniindu-se totusi si cateva defecte. Am descarcat Google Chroma si astazi am ocazia sa va prezint avantajele si dezavantajele sale.
Personal, mi se pare un browser curat. Fara tot felul de chichitze impopotonate prin care sa se atraga atentia “eu eu eu, cel mai tare eu sunt”. Interfata simpla, care nu-ti oboseste ochiul. Si nici mintea (daca ai asa ceva). O fereastra blank cu o bara de titlu putin diferita fata de cele cu care ne-am obisnuit. Se pare ca incearca sa iasa din anonimatul barelor de titlu. Sincer, imi place sa vad ceva nou.
In ceea ce priveste viteza de incarcare a paginilor, am testat in paralel Google Chroma si Mozilla 3.0. Testul meu s-a bazat pe cautari Google. Am observat ca la unele cuvinte cheie, Mozilla bate Chroma, insa nu e neaparat cea mai buna metoda de a descoperi care browser e mai rapid.
Un plus al lui Chroma e faptul ca acolo unde Mozilla nu ma lasa sa accesez o pagina al carei certificat nu era valid (aparea o eroare gen “conexiune esuata”), noul browser imi afisa un mesaj politicos prin care ma invita fie sa accez oricum pagina respectiva, indiferent de consecinte, fie sa opresc accesul. Si, daca eram si mai curioasa, puteam oricand sa fac un clic pe butonul care spune atat de multe “Ajuta-ma sa inteleg”. Bineinteles ca odata ce fusesem de acord ca acea pagina nu reprezinta un pericol pentru mine si calculatorul meu, Chroma nu ma tot intreba obsesiv (ca Internet Explorer) de fiecare data cand accesam site-ul respectiv daca sunt absolut sigura de efectele nocive pe care le-ar putea avea informatiile de pe acel site asupra sistemului meu.
Un minus al lui Chroma – spuneau cei din ziarul pe care l-am citit eu – ar fi ca are interfata in romana. Doar in romana. Si cu toate astea, eu am reusit sa-l fac pe browserul meu sa imi vorbeasca si in engleza. Un minus real pe care l-am observat a fost faptul ca daca fac click pe un link catre un fisier (spre exemplu o melodie sau filmulet, sau document) nu mi se afiseaza o fereastra de dialog gen “Save / Open / Cancel” ci toate aceste fisiere sunt descarcate automat undeva in calculatorul meu. Nu e tocmai placut…
Nu am testat inca daca Google Chroma suporta si alte culori decat albastru. Dar cu siguranta mai am multe de explorat. Drept pentru care le multumesc celor de la Google pentru produsul lor care inca nu m-a facut sa imi smulg parul din cap de nervi.
Inutil sa spun ca astazi Chroma este browser-ul meu default. Incercati-l si voi!
Din nou, despre mine…
Eu sunt o secunda dintr-un timp prea mare ca sa-l poata cineva cuprinde, prea tare ca sa nu te doara, prea aspru ca sa te prefaci ca nu-l simti. Eu trec prin tine si tu nici n-ai idee ce ti se intampla. Iti cade parul, mainile incep sa-ti tremure, ochii sa-ti ascunda lumina, memoria sa-ti dea ghionturi nesuferita. Lent ti se intampla toate astea. Te vezi la 20 de ani, apoi, candva, nici nu-ti dai seama cand, esti la pragul de sus al unei usi pe care nu-ti amintesti s-o fi deschis, dar pe care esti sigur ca o vei inchide cu propriul suflet. Eu sunt pur si simplu ultima ta secunda. Toata viata ai fugit de mine, am incercat, crede-ma sa fug si eu de tine, sa te ignor, sa te refuz, sa te reneg. Dar, in ultima instanta, eu sunt secunda ta. Imbratiseaza-ma, nu m-ai mai vazut niciodata. Da-mi mana, ca un om serios. Te rog, nu fi timid. Nu ma poti mitui, nu ma poti evita, asa ca, te rog, incearca sa faci totul sa para mai usor, pentru tine, pentru mine, incearca sa accepti faptul ca noi doi nu putem fi separati, prin nicio lege, prin nicio minune. Fa-ma mai frumoasa. Fa-ti ultima secunda de neuitat. Ia-ma in amintire cu tine, povesteste-le celorlalti, din lumea cealalta, despre mine. Spune-le ca am vrut sa te fac fericit si nu m-ai lasat. Spune-le povestea mea. Spune-le cat de mult am incercat sa te urasc, sa te ranesc. Pentru ca fara tine, eu nu mai am niciun sens, viata mea – da, am si eu o viata – viata mea se topeste… intr-o secunda. Am fost un timp rau, necopt. Am vrut sa te evit pe tine, din egoism. Si-atunci am trimis Timpul sa-ti ia totul. Si timpul m-a ascultat. Ti-a luat puterea, vederea, familia, ti-a luat tot ce ai obtinut in viata ta. Tot. Si acum, daca nu ti-a mai ramas nimic, m-a trimis pe mine sa te iau. Sa te reintregesc. M-a condamnat. Ce crud a fost Timpul cu mine… Ce cruda am fost eu cu tine! Care ti-e ultima dorinta? Te intreb din politete, oricum aici nimeni nu e desavarsit in arta miracolelor si niciun vis nu se implineste. Poti sa ai dorinte, poti sa le rostesti cu voce tare, poti sa le tii pentru tine. Nimanui nu-i pasa. Ideea e sa te simti tu mai bine, sa speri pana in ultima clipa ca ceva se va schimba. Hai, ti-ai facut patul? Asterne-te si dormi. Si lasa-mi si mie un loc mic langa umarul tau, un loc de-o secunda. Lasa-ma sa trec, prea mult m-am luptat cu Timpul…
